[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Zitec a înregistrat afaceri de 7,4 mil. euro în primul semestru, în creștere cu aprox. 60% față de aceeasi perioada din 2020

18 august 2021

Zitec, companie specializata în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro în prima jumătate a anului 2021, în creștere cu aprox. 60% față de aceeași perioadă a anului precedent. Compania își propune să încheie anul 2021 cu o cifră de afaceri în valoare de 16 milioane de euro, potrivit comunicatului de presa.

În prima jumătate a anului, Zitec a continuat într-un ritm accelerat dezvoltarea proiectelor de transformare digitală, pe fondul nevoilor de modernizare a infrastructurii de business și a proceselor IT.


„Cele mai mari creșteri au fost pe segmentele de servicii și soluții cloud oferite în parteneriat cu Google, produse software personalizate, aplicații mobile și digital marketing,” precizeaza compania.

Pentru a doua parte a anului, compania mizează pe dezvoltarea parteneriatelor cu Google, Microsoft, Adobe și VTEX, dar și pe segmentul proiectelor de transformare digitală, atât pentru România, cât și pentru Europa și Statele Unite ale Americii cu servicii de dezvoltare software personalizate, e-commerce, blockchain și aplicații mobile, precum și pe serviciile de securitate și protecția datelor și marketing digital.

Extinderea adoptiei aplicatiilor proprii: Regista si Mirro

Zitec a continuat procesul intensiv de digitalizare al instituțiilor publice, prin intermediul soluției de tip SaaS Regista.ro. Astfel, în prezent, Regista este folosită în toate județele țării de peste 700 de clienți, înregistrând în total peste 15 milioane de documente, și fiind utilizată zilnic de peste 14.000 de funcționari publici. Tot în prima jumătate a anului, echipa Regista a lansat o nouă funcționalitate în cadrul aplicației, Contul contribuabilului, prin care cetățenii pot trimite rapid cererile online către primărie ori de câte ori au nevoie, după crearea unui cont dedicat.

De asemenea, cetățenii își pot plăti online direct și rapid către primărie taxele locale și amenzile prin modulul Plăți online, recent lansat, dezvoltat în portalul public e-Guvernare al aplicației. De la lansarea acestei funcționalități, peste 9.000 de de cetățeni și-au creat conturi de acces și au folosit Regista pentru a interacționa cu administrațiile publice locale.

În ceea ce privește aplicația Mirro.io, aceasta a înregistrat o creștere de 80% a numărului total de utilizatori în primele șase luni ale anului comparativ cu anul trecut, și s-a bucurat de un interes crescut din partea companiilor. Mirro a atras în prima jumătate a anului clienți importanți din industrii diverse, precum Tazz by eMag sau Sensilab, companii care sunt lideri pe piețele în care activează și care folosesc aplicația pentru a-și dezvolta cultura organizațională.

“Tendința crescătoare remarcată anul trecut privind digitalizarea companiilor s-a menținut, cele mai multe dintre acestea observând deja primele efecte benefice ale proiectelor de transformare digitală implementate cu precădere în perioada de început a pandemiei. În a doua jumătate a anului vom continua dezvoltarea noilor direcții, serviciile de securitate cibernetică precum, și segmentul de mobile și blockchain, și mizăm pe creșteri susținute ale segmentelor de cloud-computing și digital marketing. De aceea, suntem optimiști privind evoluția companiei în a doua jumătate a anului 2021, estimând o cifră de afaceri de peste 16 milioane de euro”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec.

De la începutul anului, Zitec s-a concentrat pe creșterea echipeii printr-un proces de recrutare desfășurat exclusiv online. În prezent, echipa companiei numără 230 de membri, în creștere cu 33% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?