[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Viteza schimbarilor tehnologice este principalul factor care va modela viitorul economiei – tehnologiile digitale aduc valoare adaugata pentru business

10 iulie 2015

Aceasta este concluzia rezultata in urma intervievarii a peste 60 de directori generali din Romania potrivit raportului PwC CEO Survey Romania 2015. Mai mult, ponderea directorilor generali din tara noastra care afirma ca sunt preocupati de viteza schimbarilor techologice a crescut la 60%, de la 45% in editia precedenta si 18% in cea de acum doi ani. Acestia sunt preocupati din ce in ce mai mult de potentialii noi concurenti provenind din sectorul de tehnologie si IT.

Intr-o lume in care tehnologia digitala transforma ireversibil piete si industrii, iar incertitudinea geopolitica si economica tine in sah o mare parte a globului, capacitatea de adaptare reprezinta un factor cheie al succesului organizatiilor. Aceasta este una dintre concluziile celui de-al 18- lea sondaj anual al PwC, CEO Survey, efectuat pe un esantion global de 1.322 de directori generali din 77 de tari, inclusiv Romania.

Raportul aduce in discutie profundele transformari ale peisajului competitional sub influenta tehnologiei. Barierele dintre piete si sectoare dispar, pe masura ce companiile se extind in domenii diverse, iar competitia apare din surse noi, greu de anticipat. Sectorul de tehnologie este cel mai adesea mentionat ca fiind industria din care se asteapta sa apara noii concurenti.

Intrebati din care industrie (exceptand-o pe cea in care activeaza) considera ca s-ar putea sa apara un competitor important, 27% dintre respondentii din Romania mentioneaza tehnologia, 22% comunicatiile, divertismentul si media, 16% serviciile profesionale si de afaceri, iar 14% comertul/distributia (cu amanuntul si ridicata). La nivel global directorii generali mentioneaza noii concurenti provenind din sectorul de tehnologie (32%), comert/distributie (19%) si comunicatii, divertisment si media (16%).

„Economia digitala vine cu noi amenintari dar, in acelasi timp, creeaza multiple oportunitati. Schimbarile in domeniul reglementarilor si in comportamentul clientilor, precum si diversificarea concurentei, prin aparitia unor noi concurenti din afara sectorului, preponderent din zona IT, reprezinta principalii factori perturbatori asupra celor mai multe industrii”, a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner, PwC Romania.

In ceea ce priveste viteza schimbarilor tehnologice, ponderea directorilor generali din tara noastra care afirma ca sunt preocupati de acest aspect a crescut la 60%, de la 45% in editia precedenta si 18% in cea de acum doi ani. Si la nivel global, procentul respondentilor s-a marit de la 47% la 58%.

„Liderii organizatiilor de succes sunt pe deplin convinsi ca investitiile in tehnologiile digitale, mai ales cele care imbunatatesc experienta oferita clientilor, creeaza valoare adaugata pentru afacere. Iar pentru a gasi cea mai buna modalitate prin care tehnologia eficientizeaza activitatea operationala si aduce companiile mai aproape de clienti, directorii generali sunt dispusi sa se implice personal si sa sustina activ procesul de migrare spre digital”, a aratat Ionut Simion.

Pentru a putea rezista competitiei intersectoriale, organizatiile colaboreaza cu o diversitate de parteneri, care ofera acces nu doar la noi piete si categorii de consumatori, ci si la tehnologii inovatoare, considerate vitale pentru dezvoltarea afacerii. Retelele de colaboratori ale companiilor nu includ doar partenerii traditionali, ci si clienti, institutii de invatamant sau chiar concurenti.

Intrebati daca organizatia lor are deja stabilit sau preconizeaza sa stabileasca un parteneriat comercial (joint-venture), o alianta strategica sau o colaborare informala cu diverse tipuri de parteneri, 81% dintre directorii generali din Romania mentioneaza relatiile cu clientii, iar 80% dintre ei pe cele cu furnizorii. Al treilea cel mai des nominalizat partener pentru companiile din tara noastra (70% dintre respondenti) il reprezinta asociatiile de afaceri sau organizatiile profesionale. Jumatate (51%) dintre directorii generali din Romania se indreapta catre companiile din alte industrii, iar 48% dintre ei opteaza pentru institutii de invatamant si organizatii non-guvernamentale.

In ceea ce priveste principalele trei motive in favoarea stabilirii unui parteneriat comercial (joint-venture), a unei aliante strategice sau a unei colaborari informale, peste jumatate (52%) dintre respondentii din Romania mentioneaza accesul la noi clienti, 43% dintre ei opteaza pentru consolidarea marcii sau a reputatiei (fata de 28% la nivel global), iar 37% indica accesul la noi piete geografice.

In legatura cu accesul la noile tehnologii ca motiv al stabilirii unei colaborari, doar 29% dintre directorii generali din Romania opteaza pentru acest aspect, fata de 48% in Europa si 46% in Europa Centrala si de Est. Cat priveste dezvoltarea abilitatii de inovare, doar un sfert dintre directorii de companii din tara noastra au mentionat acest motiv, comparativ cu 43% in Europa si 49% in SUA.

„Parteneriatele de afaceri si aliantele strategice pot reprezenta instrumente cheie pentru a obtine accesul la noi tehnologii si pentru a facilita inovarea, punand impreuna resursele si expertiza mai multor organizatii. Astfel de parteneriate sunt inca la inceput in Romania, existand un mare potential pentru dezvoltarea acestora”, considera Ionut Simion.

Metodologia raportului:

Pentru cea de-a 18-a editie a sondajului PwC Global CEO Survey au fost realizate 1.322 de interviuri in 77 de tari in ultimul trimestru al anului 2014. Defalcat pe regiuni, au fost realizate 459 de interviuri in zona Asia-Pacific, 455 in Europa, 147 in America de Nord, 167 in America Latina, 49 in Africa si 45 in Orientul Mijlociu. in Romania, au fost realizate 63 de interviuri cu directorii generali locali.

Studiul integral poate fi descarcat aici: Redefinirea competitiei intr-o piata fara frontiere 

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?