Serviciul, care poate fi activat simplu din ING Home’Bank, după actualizarea aplicației, este momentan disponibil numai clienților care folosesc un telefon cu sistem de operare Android, versiunea 4.4 sau superioară, urmând să fie anunțată și o soluție pentru utilizatorii de sistem iOS.
La activarea ING Pay, se emite instant și gratuit un card virtual, atașat la oricare dintre conturile curente în lei deschise la ING. Clientul poate configura care este contul pe care activează plata cu telefonul.
Clienții pot activa ING Pay pe două telefoane înregistrate ca dispozitive de încredere.
Plata efectivă cu telefonul presupune doar apropierea telefonului de POS, cu ecranul activat și comunicarea NFC activată.
ING Pay poate fi folosit la orice POS care acceptă plata contactless din țară sau din străinătate. Dacă valoarea tranzacției depășește suma limită setată din Home’Bank, utilizatorul va introduce codul pin setat pentru acest card direct în POS. În plus, clienții pot seta din ING Home’Bank limitele de tranzacționare pentru plățile cu telefonul.
La fiecare plată cu ING Pay, clienții primesc o notificare direct pe telefon, pentru a avea controlul tranzacțiilor și sumelor aprobate, dar și situația soldului. De aceea, o dată cu această lansare, serviciul de alerte push devine gratuit pentru toți clienții ING. Serviciul ING Pay nu implică niciun comision și nicio taxă de utilizare.
ING Pay poate fi folosit chiar dacă telefonul nu este conectat la internet, pentru maximum 10 tranzacții într-un interval de 15 zile. Apoi, va fi nevoie de o conectare la internet pentru o validare de securitate.
„70% dintre utilizatorii ING Home’Bank accesează serviciul de pe telefonul mobil pentru a face tranzacții, a verifica contul, a rezerva o ofertă în ING Bazar sau a lua creditul de nevoi personale online. Tot mai mulți clienți își doresc opțiunea unei bănci pur digitale, promisiune pe care ne-o asumăm, iar plata cu telefonul mobil este încă un pas în această direcție. Relația cu banca ar trebui să ne facă viața mai ușoară, prin servicii simple, accesibile, sigure și rapide tocmai pentru că sunt disponibile online și pe mobil. Bankingul nu ar trebui să fie o povară, ar trebui să fie extrem de simplu și accesibil, ca orice experiență online”, declară Michal Szczurek, CEO ING Bank România.
În prezent 625.000 de clienți folosesc activ platforma ING Home’Bank dintre care 427.000 o accesează de pe telefonul mobil, logându-se în medie de 15 ori pe lună. Frecvența logărilor este la jumatate pentru utilizatorii aplicației de pe desktop. La nivelul tranzacțiilor numărul este similar între cele două canale, cu o medie de 5 tranzacții pe lună de pe telefon și 4 tranzacții de pe desktop.
ING Bank România are în prezent întreg portofoliul de carduri de tip contactless și raportează 700.000 de clienți care fac în medie 16 tranzacții pe lună la POS-urile comercianților.
„Viziunea unei bănci digitale presupune relația exclusiv online cu banca și avem încredere că vom putea oferi acest serviciu pentru clienții noștri. Vedem deja tendința în comportamentul lor, accesând Home’Bank o dată la două zile de pe telefonul mobil, dar numai o vizită pe an în office. ING Home’Bank este o platformă de banking cu o gamă tot mai completă de servicii, devenind un one-stop-shop pentru clienți”, explica Robert Anghel, Head of Daily Banking ING Bank România.
ING Home’Bank oferă clienților inclusiv o experiență completă de shopping. ING Bazar va continua să prezinte reduceri de la comercianți, disponibile în exclusivitate clienților ING. ING Bazar aduce ofertele speciale de rate fără dobândă pentru clienții ING Credit Card. Noile funcționalități au fost gândite cu scopul de a economisi timp și bani pentru utilizatori. Astfel, pe lângă un design mai intuitiv, clienții pot acum salva electronic în ING Bazar cardurile de fidelitate de la alți comercianți.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: