[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

In timp ce bancile stagneaza, activitatea de creditare a IFN-urilor creste cu doua cifre – 36% in cazul Cetelem

26 iunie 2017

IFN-urile au dat credite de 24,4 mld. lei (5,4 mld. euro) în 2016, finanţările acordate populaţiei urcând cu 11%, în timp ce împrumuturile acordate firmelor au crescut cu 14%. Cele mai multe împrumuturi pentru firme se duc către microîntreprinderi, unde firmele din servicii au pondere de 37%, iar cele din comerţ de 20%.

Aproape 75% din finanţările IFN-urilor sunt acor­date companiilor, iar 85% au la bază euro. „Acest lucru a atras atenţia BNR, care avertizează că, in prezent, clienţii nu sunt acoperiţi împotriva riscului valutar.”, potrivit ZF.

Cresterile continua si in acest an. In cazul Cetelem, companie care a înregistrat anul trecut un volum total al creditelor de 1,004 miliarde lei, avansul volumului de credite acordat în primele trei luni ale acestui an este de 30%, până la 270 milioane lei.  Mai mult, compania estimeaza depasirea acestui ritm de crestere la nivelul lui 2017. „Estimăm un avans de 36%, până la 1,365 miliarde lei”, a declarat, pentru News.ro, directorul financiar al Cetelem, Simona Dumitrescu.

”Creșterea salariilor și scăderea nivelului șomajului sunt primele două motive pentru care estimăm un avans în acest an”, a precizat directorul general adjunct al Cetelem, Laurent Claudel.

În plus, Cetelem a făcut o revizuire a proceselor de acordare a creditelor, astfel că acestea au devenit mai rapide, numărul documentelor necesare fiind mai puține, verificarea veniturilor putând fi făcută online, prin interogarea bazei Fiscului.

Valoarea medie a unui credit de nevoi personale acordat de Cetelem este de 17.000 de lei, iar pentru achiziția unui automobil de 40.000 de lei, potrivit reprezentanților companiei. De asemenea, rata creditelor neperformante a ajuns la 8,9% în primul trimestru, în scădere față de cea raportată în primele trei luni ale anului trecut, de circa 13%. La nivelul întregii piețe, care include și creditele acordate de bănci, rata creditelor neperformante este estimată la 9,5%.

Cetelem a incheiat anul 2016 cu un portofoliu de aproximativ 478.000 carduri de credit, dintre care doua treimi sunt carduri co-branded, care au generat peste 2,43 mil. de tranzactii – 68% fiind plati la comercianti.

Cetelem a intrat pe piața românească achiziționând IFN Credisson in 2005. Compania are acum peste 650 angajați și a acordat circa 1,8 milioane credite, „dintre care 95% au fost acordate fără nicio interacțiune umană, în mod automat,” potrivit reprezentanților companiei citati de profit.ro. Compania are 1,2 milioane clienți, din care 519.000 clienți activi. Compania acordă circa 40.000 de credite pe lună, luna de vârf fiind decembrie.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?