[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Dupa o crestere cu 35% in 2023, CEC Bank intra in top 3 dupa valoarea activelor nete. Institutia a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 515,8 milioane lei.

20 martie 2024

CEC Bank a acordat peste 58.000 de credite noi în 2023, cu o valoare cumulată de aproximativ 10,5 miliarde de lei. Peste 48.000 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanțări în valoare de 1,9 miliarde lei, destinate investițiilor imobiliare sau concretizării altor proiecte personale. Creditele nou acordate anul trecut clienților corporate au fost în valoare de peste 8,5 miliarde de lei, din care 3,4 miliarde de lei au fost acordate clienților nou intrați în portofoliul băncii.

Agricultura a avut cea mai mare creștere în portofoliul CEC Bank, fiind al doilea domeniu finanțat de către bancă, soldul creditelor și angajamentelor de finanțare a crescut până la 5,1 miliarde de lei (+ 26% față de decembrie 2022).

CEC Bank a înregistrat o creștere a activelor nete până la 83,5 miliarde lei – în creștere cu 35% față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, banca raporteaza un profit net estimat, neauditat, de 515,8 milioane lei în anul 2023.

“2023 a fost încă un an de creștere și transformare pentru CEC Bank, un an care ne-a reconfirmat poziția de bancă puternică, stabilă, incluzivă, capabilă să facă față oricăror provocări prezente și viitoare. Ne-am majorat activele cu 35% față de perioada similară a anului trecut, ceea ce ne-a propulsat în topul primelor trei bănci din piață. Am pus bazele grupului financiar prin achiziția pachetului de 99,993% din capitalul social al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR), am menținut ritmul de transformare și digitalizare și am emis cu succes un nou pachet de obligațiuni în cadrul Programului Multianual EMTN. Am continuat să fim unul dintre cei mai importanți finanțatori ai economiei românești, atât pentru companii mari și IMM, cât și pentru persoane fizice, și am rămas una dintre băncile care au prioritizat incluziunea financiară și am demarat inițiative pentru consolidarea principiilor ESG în organizația noastră. Am încredere că anul 2024, an în care CEC Bank împlinește 160 de ani de când este parte din viața românilor, va fi încă o etapă de succes în îndeplinirea obiectivelor planului nostru strategic”, a spus Bogdan Neacșu, Președinte CEC Bank.

Performanța financiară a băncii

Veniturile nete operaționale au crescut cu 11% față de anul 2022, până la 2 miliarde lei.

Banca și-a îmbunătățit eficiența operațională prin controlul strict al cheltuielilor de funcționare (amortizare, cheltuieli administrative, personal etc.) care au crescut cu 7% față de perioada similară a anului precedent, în timp ce rata inflației în acest interval a fost de 6,6%.

Valoarea brută a creditelor în sold acordate clienților se ridică la 33,2 miliarde lei, în creștere cu 8% față de perioada similară din 2022, în timp ce depozitele atrase de la clienți au crescut cu circa 39% față de sfârșitul anului trecut, până la 72,7 miliarde lei.

Rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de 24,2%, la sfârșitul lui 2023, în scădere ușoară față de finalul anului 2022 (24,7%). De asemenea, banca înregistrează o poziție solidă din punct de vedere al lichidității, valoarea indicatorului LCR fiind 353,45%, în creștere semnificativă față de valoarea înregistrată în 2022 (268,3% – date auditate).

Portofoliul de credite se menține în continuare sănătos, în pofida contextului de piață în care inflația și creșterea ratelor dobânzilor au afectat veniturile gospodăriilor. Banca și-a intensificat eforturile de îmbunătățire a calității activelor, rata creditelor si avansurilor neperformante (potrivit definitiei ABE) scăzând de la 4,4% la 4,1% în decembrie 2023.

Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 11,83%, marcând o creștere semnificativă față de rata de rentabilitate înregistrată în anul 2022 (10,95%), datorită creșterii veniturilor operaționale și controlului cheltuielilor de funcționare. De asemenea, rata de eficiență a activității bancare (C/I) s-a îmbunătățit de la 54% la decembrie 2022 la 50,5% la decembrie 2023.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?