[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Cum au cheltuit romanii de Paste, pe cardurile Revolut

3 mai 2022

Un utilizator român a efectuat cel puțin 10 tranzacții cu Revolut, între 12 si 27 aprilie, realizând plăți în valoare de aproximativ 975 RON (sumă medie/ utilizator). Dacă ne raportăm la perioada 12-27 aprilie 2021*, suma medie cheltuită de un utilizator Revolut a crescut cu 21%, iar numărul tranzacțiilor aproape s-a dublat, potrivit datelor analizate de Revolut**. 

În perioada sărbătorilor pascale (12 – 27 aprilie 2022), clienții Revolut din România au cheltuit cele mai mari sume cu divertismentul (18% din volumul total al plăților făcute cu Revolut), la shopping (18%) și pentru cumpărăturile la supermarket și în magazinele alimentare (14%).

Configurația bugetului: mai puțini bani pentru mâncare și shopping, mai mulți pentru experiențe și socializare

Două tendințe sunt de notat, comparativ cu anul trecut, ambele influențate de contextele economice și sanitare diferite. În primul rând, se remarcă o tendință de diminuare a ponderii cheltuielilor cu produsele alimentare și shopping-ul, raportat la totalul cheltuielilor realizate de clienții super-aplicației. Cu alte cuvinte, deși au avut mai mulți bani de cheltuit, în structura bugetului individual, ponderea achizițiilor de produse alimentare și a segmentului de shopping în totalul plăților realizate s-a micșorat în 2022 față de 2021, de la 16% la 14% pentru cumpărăturile în magazinele alimentare și de la 22% la 18% pentru shopping.

Pe de altă parte, relaxarea condițiilor de călătorie și intensificarea mobilității au condus la o creștere a ponderii cheltuielilor cu serviciile turistice (de la 4% la 8%), cu restaurantele (de la 6% la 10%) și cu transportul (de la 8% la 10%).

Deși cheltuielile în scopuri turistice au reprezentat doar 8% din totalul plăților, această categorie a înregistrat cea mai mare creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, de aproape 4 ori, fiind urmată de cea a serviciilor de ospitalitate și restaurante (+189%) și transport (+135%).

Așadar, în configurația bugetului pentru sărbătorile pascale din 2022, utilizatorii români au alocat mai mulți bani pentru experiențe în familie și cu prietenii, pentru călătorii, socializare și au fost mai atenți cu achizițiile de alimente, produse de larg consum, articole vestimentare etc.

Cum au cheltuit utilizatorii Revolut, în funcție de vârstă

Dacă ne uităm la repartiția pe vârste, putem constata că segmentul 25-34 de ani s-a menținut pe prima poziție, după suma totală a plăților efectuate cu Revolut, în perioada menționată, cu o pondere de 37%. Această categorie de vârstă a cheltuit cu 83% mai mult decât anul trecut. Însă categoria de vârstă 35-44 de ani este pe primul loc, și anul acesta, după suma medie/ utilizator cheltuită în contextul sărbătorilor pascale, 1.230 RON, în creștere față de 2021 cu 26%.

Recordul în privința valorii medii/ tranzacție aparține categoriei de vârstă 45-54 de ani, care a făcut achiziții de aproximativ 120 RON/ tranzacție, cu Revolut, în perioada analizată.   

Călătoriile în străinătate au fost la mare căutare de sărbătorile pascale

Și pentru că am menționat călătoriile printre categoriile de achiziții cu cele mai mari creșteri față de anul trecut, iată și câteva date despre comportamentul consumatorilor în privința experiențelor turistice.

Creșterea mobilității internaționale, proximitatea dintre sărbătorile pascale catolice și cele ortodoxe, dar și perioada de vacanță preuniversitară și universitară au favorizat reluarea călătoriilor în străinătate. De altfel, acest trend confirmă tendința observată și în primul trimestru al anului 2022, pe baza datelor prelucrate de super-aplicația Revolut. În primele trei luni ale anului, numărul utilizatorilor români care au făcut cheltuieli de călătorie s-a dublat, iar volumul total al tranzacțiilor realizate în timpul deplasărilor în străinătate s-a triplat.

În vacanța de Paște, unul din trei utilizatori Revolut din România a călătorit în străinătate, iar față de aceeași perioadă a anului 2021, numărul tranzacțiilor și volumul total al plăților s-au dublat, în perioada menționată. Suma medie cheltuită în străinătate de un client Revolut a fost de 650 RON. Clienții români au cheltuit cele mai importante sume în această mini-vacanță în Marea Britanie, Italia, Spania, Emiratele Arabe Unite, Franța.

Segmentul de vârstă 35-44 de ani a realizat cele mai multe plăți cu Revolut, în timpul sărbătorilor de Paște, în străinătate, un utilizator din această categorie efectuând plăți cu cardul a căror valoare totală a fost de aproximativ 875 RON (în medie/ utilizator).

Turiștii români au folosit Revolut mai ales pentru a plăti cumpărăturile realizate în supermarket-uri și magazine alimentare și în benzinării, dar și în baruri și restaurante. De asemenea, super-aplicația a mai fost utilizată pentru achitarea cazării în străinătate, a serviciilor de rent-a-car sau a serviciilor agențiilor de turism și tour-operatorilor, precum și pentru divertisment (vizite la parcuri tematice și muzee, achiziții de cadouri și suveniruri).     

____________

*Paștele Catolic a fost celebrat pe 4 aprilie 2021, iar Paștele Ortodox pe 2 mai 2021.
**Date anonimizate și agregate.

În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 18 milioane de clienți din lume, din care peste 1,7 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 150 de milioane de tranzacții pe lună.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?