De la izbucnirea crizei economice se constată că 18.714 salariaţi au plecat din sistem, scăderea fiind de peste 26%. Totodată, 2.475 de unităţi bancare s-au închis în această perioadă, adică 37,8%, scrie ZF.
Practic, după mai mult de un deceniu, aproape 40% din numărul de unităţi bancare a dispărut şi mai mult de un sfert din numărul de angajaţi a ieşit din sistemul bancar românesc, criza financiară afectând şi acest sector.
Restructurarea sistemului bancar a continuat în primele nouă luni din acest an atât pe componenta reţelei teritoriale, cât şi din punctul de vedere al numărului de angajaţi. Numărul sucursalelor a scăzut într-un an cu 397, în timp ce numărul bancherilor s-a diminuat cu 2.346 comparativ cu primele nouă luni din 2018.
Băncile care activează pe piaţa locală aveau la sfârşitul lunii septembrie 4.077 de sucursale şi agenţii, în timp ce numărul salariaţilor a scăzut până la 52.908, după cum reiese din datele transmise de Banca Naţională.
Infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic şi explozie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: