[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

4 din 10 utilizatori de internet din urban, cu varsta de pana in 55 de ani, au apelat cel puțin o dată la un credit pentru a cumpăra produse la preț redus, chiar dacă nu aveau neapărat nevoie de ele – sondaj

27 octombrie 2023

52% dintre participanții la un sondaj* realizat de iVOX, la comanda Provident, recunosc că se abat de la lista de cumpărături necesare, mai ales în perioada reducerilor, atrași de prețurile mai bune. În plus, 7 din 10 români simt că au cheltuit bani pe produse de care nu aveau nevoie și aproape 4 din 10 respondenți au apelat cel puțin o dată la un credit pentru a cumpăra produse la preț redus, chiar dacă nu aveau neapărat nevoie de ele.

Unii dintre ei au simțit că îndatorarea nu a fost o decizie inspirată, mai ales atunci când au făcut împrumuturi pentru achiziția unor produse electronice/IT (25%) sau pentru acoperirea unor cheltuieli legate de îmbunătățiri în locuințe care nu erau neapărat necesare (23,9%).

Anul trecut, Provident a realizat Testul Chibzuinței, un instrument menit să ajute consumatorii să facă mai ușor diferența între nevoi și dorințe, prin care au fost trecute deja peste 8.000 de decizii de cumpărare.

Gestionarea eficientă a resurselor financiare este esențială. O abordare sănătoasă presupune, în primul rând, prioritizarea nevoilor în fața dorințelor, mai ales acum, când ne pregătim cu toții pentru sezonul reducerilor. Testul este, pentru noi, o continuare naturală a angajamentului pe care ni l-am asumat de a promova decizii chibzuite, nu doar când alegem să împrumutăm bani, ci și când îi cheltuim. El trebuie privit în primul rând ca un exercițiu de responsabilizare financiară, pentru că, până la urmă, fiecare decide pentru sine dacă o achiziție este cu adevărat oportună,” a declarat Florin Bâlcan – Director General Provident Financial România.

Deschiderea unui fond de economii, în topul oportunităților ratate
Conform aceluiași sondaj, 4 din 10 români spun că regretă că nu și-au creat un fond de economii, iar 19% dintre respondenți consideră că au investit prea puțin în educația lor.

Topul oportunităților financiare ratate, așa cum este perceput de participanții la sondaj, este completat și de lipsa investițiilor într-un fond privat de pensii. Pe listă se mai află, în procent mai redus, achiziția unei mașini, investițiile prea mici în educația copiilor, păstrarea economiilor „la saltea”, decizia de a nu cumpăra asigurări, acceptarea unor locuri de muncă la negru sau investiții prea mari în renovarea și decorarea casei.

Banii dați cu împrumut pot strica relațiile
Nici ipostaza de creditor nu este întotdeauna confortabilă pentru români. Astfel, 46% dintre respondenți au recunoscut că au oferit bani cu împrumut apropiaților, o decizie pe care au regretat-o ulterior. Printre principalele motive invocate se numără și faptul că nu și-au mai recuperat niciodată banii sau i-au primit cu întârziere. De asemenea, pentru 27% dintre respondenți, datoriile au culminat cu deteriorarea relației cu persoanele care au împrumutat banii de la ei.

______________


*Sondajul a fost realizat online, pe un eșantion de 938 respondenți din mediul urban și rural cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, dintre care 55% bărbați.

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din lume. Grupul are 1,7 milioane de clienți în 7 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și companie internaţională listată la Bursa din Londra.

Din 2006, Provident a investit în România peste 376 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 114 milioane de euro. Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,2 milioane de euro.

În 2022, Provident Financial România a fondat Asociația Provident Pentru Educație, care va coordona toate inițiativele de implicare socială. Primul proiect coordonat de asociație este Invizibilii, care are rolul de a facilita incluziunea financiară și socială pentru românii din 6 categorii vulnerabile identificate de companie în urma unui studiu: fermieri de subzistență, muncitori la negru, familii monoparentale, mici antreprenori în risc de sărăcie și excluziune socială, pensionari în risc de sărăcie și excluziune socială și șomeri involuntari între 55 și 64 de ani.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?