Cea mai nouă ediție a studiului „Visa Global Back to Business” arată că unele schimbări, precum utilizarea crescută a plăților digitale, vor persista: aproape jumătate (46%) dintre consumatorii chestionați se așteaptă să folosească plățile digitale mai des în 2022, doar 4% declarând că le vor folosi mai puțin.
Consumatorii dau tonul în 2022
Accelerarea către un viitor digital: Mai mult de jumătate dintre consumatorii chestionați (52%) au răspuns că se așteaptă să treacă exclusiv la modalități de plată fără numerar în următorii 10 ani, 25% au spus că acest lucru se va întâmpla în următorii doi ani, iar 16% folosesc deja doar plățile digitale. Principalele beneficii ale plăților digitale din perspectiva consumatorilor intervievați au fost simplitatea cumpărăturilor online (47%), riscul mai mic de furt (38%) și confortul (37%).
Coșurile de cumpărături abandonate în viața reală: Incapacitatea de a oferi opțiunea de plăți digitale este adesea cauza pentru care cumpărăturile nu sunt finalizate – 41% dintre consumatorii chestionați au spus că au renunțat la o achiziție dintr-un magazin fizic deoarece plățile digitale nu erau acceptate, un comportament mult mai probabil în rândul cumpărătorilor mai tineri. Generațiile Z (59%) și Millennials (55%) nu au cumpărat ceva pentru că nu a existat nicio modalitate de a plăti fără numerar, într-o măsură semnificativ mai mare decât Generațiile X (38%) și Baby Boomers (19%).
Consumatorii accesează piața globală: Pe măsură ce întreprinderile mici caută să ajungă la mai mulți clienți online, 50% intenționează să crească vânzările transfrontaliere în 2022. În medie, 68% dintre consumatori au răspuns că se simt confortabil să cumpere produse sau servicii de la o afacere dintr-o altă țară. 57% menționează că protecția împotriva fraudei oferită în mod obișnuit de compania emitentă a cardului lor îi face să se simtă mai confortabil cu comerțul transfrontalier.
__________________
Studiul Visa Back to Business a fost realizat de Wakefield Research în decembrie 2021 pe un eșantion de 1.000 de persoane cu vârsta peste 18 ani din Statele Unite și 500 de persoane cu vârsta peste 18 ani din Brazilia, Canada, Germania, Hong Kong, Irlanda, Rusia, Singapore și Emiratele Arabe Unite.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: