Patria Bank și Montran, principalul furnizor de sisteme de plăți interbancare care a implementat toată infrastructura din România (Plăți Instant, REGIS, SENT, Safir), au lansat în luna decembrie 2021 serviciul de Plăți Instant. Odată cu lansarea acestui sistem, Patria Bank s-a alăturat celor cinci bănci din România care oferă clienților posibilitatea de a face plăți interbancare instant (în mai puțin de 10 secunde).
„Montran a jucat un rol semnificativ în lansarea celui mai recent serviciu al Patria Bank, Plăți Instant, colaborarea fiind excelentă și de manieră a asigura o implementare eficientă. Continuăm demersul de digitalizare și servicii prompte pentru clienți, alături de parteneri strategici. După lansarea cu succes a platformei Patria de Oriunde, platforma 100% online de deschidere a relației cu clienții noi persoane fizice, vedem deja o utilizare în creștere a serviciului Plăți Instant și ne pregătim pentru noi proiecte care ne aduc mai aproape de clienți, la un click distanță, și în 2022.” a declarat Valentin Vancea, Director General Adjunct, COO, Patria Bank.
“Ne bucurăm că am avut ocazia să implementăm alături de Patria Bank serviciul de Plăți Instant. Am avut o colaborare excelentă cu Patria Bank, aceștia reușind să dezvolte adaptările necesare la sistemul de Core Banking în timp foarte scurt, ceea ce a dus la o implementare rapidă a noului serviciu. Felicităm pe această cale Patria Bank pentru profesionalism și sperăm să avem noi colaborări în viitorul apropiat.” a declarat Irina Cȃrcu, Account Manager la Montran.
Montran susține aderarea a cât mai multor bănci comerciale la sistemul de Plăți Instant oferit de Transfond, drept cea mai bună investiție pe care băncile pot să o facă pentru a crește satisfacția propriilor clienți cât și pentru a atrage noi clienți interesați de posibilitatea de a putea transfera instant fonduri către beneficiari aflați la alte bănci.
Aderarea la sistemul de Plăți Instant atrage după sine oportunitatea de a implementa servicii adiacente cum ar fi Request to Pay și plăți prin QR Code.
Montran stă la dispoziția tuturor băncilor comerciale din România și oferă servicii de consultanță celor care au început implementarea de plăți instant pe cont propriu sau cu alți furnizori, din dorința de a grăbi aderarea la schema de Plăți Instant, astfel încât acest sistem să își atingă adevăratul potențial.
“Invităm la discuții băncile care au în vedere dezvoltarea serviciilor de Plăți instant în RON sau în EURO (prin TIPS / RT1) pentru a le oferi o soluție ușor de implementat și pentru a le pune la dispoziție experiența vastă a Montran astfel încât în termen de 3-6 luni să adere la schemă.“ a mai menționat Irina Cȃrcu, Account Manager la Montran.
____________
Despre Patria Bank
Patria Bank este o bancă românească dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor si afacerilor locale. Listată la Bursa de Valori București, Patria Bank are o prezență fizica națională și ofera produse si servicii bancare de baza 100% online tuturor romanilor, oriunde s-ar afla acestia.
Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) si BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).
Despre Montran
Cu o vechime de peste 20 de ani în România și de peste 40 ani la nivel mondial, Montran este lider de piață în dezvoltarea de sisteme de plăți atât pentru infrastructura băncilor naționale cât si pentru bănci comerciale.
Peste 100 de bănci comerciale și peste 60 bănci naționale din 70 de țări folosesc sisteme de plăți implementate de Montran. Printre produsele dezvoltate de companie se numără: Payment Hub, Payments Gateway pentru Plăți Instant, Plăți SEPA sau de mare valoare, QR Code, Virtual Account, Sanction Screening si Fraud Management.
Contact Montran – Irina Cȃrcu, Account Manager
icarcu@montran.com, +40 (742) 051 676
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: