ING emite primul sau Business Credit Card – produs acordat instant clientilor, in limita a 35.000 lei, fara documente suplimentare

17 noiembrie 2017

ING România intră pentru prima dată pe piața cardurilor de credit cu un produs considerat „revoluționar” pentru Microîntreprinderi și IMM-uri, ING Business Credit Card, ce poate fi emis pe loc pentru clienții băncii în orice ING Office.

Limita cardului de credit merge până la 35.000 lei fără a mai fi nevoie de documente suplimentare sau alte garanții, bazându-se pe istoria pe care clientul o are deja cu banca. Cardul Visa este emis pe loc atunci când toți acționarii companiei vin la semnarea contractului. Varianta embosată a cardului este de asemenea disponibilă, fiind eliberată în câteva zile.


„Astăzi, tehnologia ne permite să analizăm cererea unui client fără a-l mai deranja și pune pe drumuri pentru documente financiare suplimentare. Avem un istoric cu ei, avem evoluția lor financiară și acum putem să folosim această expertiză oferind produsele instant, așa cum este și cazul ING Business Credit Card. Credem că operațiunile bancare ar trebui să fie simple și rapide, dar mai ales făcute responsabil, așadar politica noastră sigură de creditare este în continuare respectată, doar că acum avem un proces de analiză mult mai rapid pentru a oferi servicii mai bune clienților. În acest an, am văzut o cerere clară pe acest segment de clienți, dat fiind că portofoliul de microîntreprinderi cu credit a crescut cu 40%”, a declarat Daniel Llano, Head of Retail ING România.

Produsul este disponibil și pentru noii clienți ING, caz în care analiza dosarului durează minim două zile. Pentru această categorie, limita cardului de credit ajunge la 25.000 lei.

Condițiile produsului sunt aceleași pentru ambele categorii de clienți: zero costuri de emitere a cardului și de acordare a creditului și un cost anual de administrare de 75 de lei.

Printre principalele beneficii, cardul oferă o perioadă de grație de 45 de zile pentru orice achiziție plătită printr-un POS sau canal online din țară sau din străinătate. Dacă sumele folosite sunt returnate în totalitate până la scadență, clienții beneficiază de o dobândă de 0% pentru sumele utilizate. Dacă suma folosită de pe cardul de credit nu este restituită până la scadență, clienții au o dobândă fixă de 25% pe an calculată numai pentru diferența de sumă rămasă de plată. Dobânda de 25% se aplică inclusiv sumelor retrase din ATM-uri.

Totodată, clienții care au tranzacții de câte 1000 lei minim fiecare pot opta să realizeze plata în trei rate cu o dobândă de 0% dacă achită printr-un POS, oriunde în lume la cei peste 44 milioane de comercianți ce acceptă cardurile VISA.

Contractul este actualizat automat, fără a mai fi nevoie de documente suplimentare pentru reînnoire.

„Segmentul cardurilor business s-a dezvoltat într-un ritm remarcabil în ultimii ani, susținut de apetitul în creștere al firmelor mici și mijlocii de a utiliza acest instrument de plată practic, comod și sigur. Prin lansarea acestui nou card de credit destinat IMM-urilor, parteneriatul dintre Visa și ING Bank vine să acopere două nevoi reale ale antreprenorilor: accesul facil la solutii de finantare si un control mai strict al sumelor cheltuite. Mai mult, un beneficiu major este perioada de grație, a cărei utilitate devine și mai evidentă în cazurile deloc rare în care firmele se confruntă cu termene prelungite de încasare a facturilor”, a declarat Cătălin Crețu, director general pentru România, Croația, Malta și Slovenia în cadrul Visa.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Gabriela Nistor – director general adjunct BT

Tendinţele pe care le-am remarcat înainte de începerea pandemiei s-au accelerat pe perioada stării de urgenţă. Am văzut acest lucru ca o oportunitate, un tipping point pentru bancă. Post-pandemie nu avem cum sa ne întoarcem la comportamentul financiar pe care îl aveam până în februarie a.c. Relaţia românilor cu online-ul s-a schimbat. In plus, cardul fizic se va dematerializa. Vom asista la o scădere a cererii pentru cardurile fizice, respectiv la o creştere a preferinţei pentru componenta digitală a acestora.”

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale in 2020?