73% dintre plățile realizate pe 6 noiembrie au fost efectuate printr-un singur click, cu wallet-uri sau card salvat, față de 46% într-o zi normală. Plățile în rate au reprezentat 33% din totalul procesat, față de 24% într-o zi obișnuită. Valoarea medie a coșului de cumpărături a fost de aproximativ 500 de lei, in vreme ce coșul mediu pentru plățile în rate a avut o valoare dubla.
Black Friday 2026 a generat aproximativ 1,7 milioane de tranzacții, în valoare de 865 de milioane de lei, procesate prin PayU România, pe măsură ce consumatorii au profitat de campaniile de cumpărături organizate de comercianții parteneri ai companiei pe 6 noiembrie.

Potrivit datelor PayU, plățile în rate au reprezentat 33% din valoarea totală procesată pe 6 noiembrie, comparativ cu 24% într-o zi obișnuită de cumpărături. Valoarea medie a unei achiziții plătite în rate a ajuns la 998 de lei, aproximativ dublu față de media generală de 495 de lei înregistrată de Black Friday.
Simplitatea și rapiditatea plății au reprezentat o altă caracteristică definitorie a zilei, 73% dintre tranzacții fiind realizate printr-un singur click, cu ajutorul portofelelor digitale (Google Pay, Apple Pay, Click to Pay, BT Pay) sau al cardului salvat în aplicațiile comercianților.
Valoarea medie a coșului de cumpărături a ajuns la 495 de lei, de 2,6 ori mai mare decât într-o zi obișnuită. Printre categoriile care au înregistrat cea mai intensă activitate de vânzare s-au numărat produsele de înfrumusețare și cosmeticele, bunurile de larg consum (FMCG), produsele pentru copii și produsele IT&C. Black Friday a generat, de asemenea, vârfuri semnificative în procesarea tranzacțiilor.

Timp de aproximativ o oră, PayU a gestionat între 8.000 și 9.000 de tranzacții pe minut, cel mai ridicat volum într-un singur minut ajungând la 12.407 tranzacții.
În ceea ce privește cele mai mari trei tranzacții procesate de PayU în ziua de 6 noiembrie, acestea au avut valori de 134.940 de lei, 104.126 de lei și, respectiv, 76.274 de lei.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: