Portofoliul total de clienți Garanti BBVA a crescut cu 6,4% în primele șase luni ale anului, iar numărul de carduri a fost de asemenea pe un trend ascendent, înregistrând un plus de aproximativ 10%. În aceeași perioadă, numărul de terminale POS a crescut cu 7,1%, la 16.590.
Garanti BBVA România raportează rezultatele pentru primele șase luni ale anului 2024, înregistrând creșteri pe toate segmentele de activitate.
„Veniturile nete ale băncii au crescut, în intervalul ianuarie – iunie, cu 30,6% ajungând la 319,6 milioane lei față de 244,7 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut, iar creditele și depozitele au fost, de asemenea, pe un trend ascendent.” – potrivit comunicatului.
În intervalul menționat, veniturile nete din dobânzi ale băncii au urcat la 282,1 milioane lei, datorită creșterii volumului de creditare pe toate liniile de business: Corporate (+11%), Retail (+5,9%) și IMM (+9,1%). Astfel, valoarea totală a creditelor acordate a crescut cu 8,4%, la 10,6 miliarde lei.
În același timp, depozitele totale ale clienților Garanti BBVA s-au majorat la 12 miliarde de lei, cele mai mari creșteri fiind generate de liniile de business Retail și IMM, care au înregistrat un avans de peste 12%.
După primul semestru din 2024, profitul net al băncii a depășit 78,2 milioane lei, iar activele totale ale Garanti BBVA au atins 15,87 miliarde lei.
__________
În luna aprilie, banca a lansat chatbotul GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și a simplifica serviciile de asistență, oferind răspunsuri la întrebările frecvente și asistență pentru nevoile complexe. Clienții pot interacționa cu asistentul virtual vizitând site-ul web al băncii.
La finalul lunii iunie, Garanti BBVA a lansat procesul de creditare online, care facilitează accesul rapid al clienților existenți la credite de nevoi personale și Bonus Card, direct în aplicația Mobile Banking a băncii.
Pentru a promova această inițativă, Garanti BBVA desfășoară în această perioadă o campanie media, sub sloganul ”Reia planurile puse pe pauză”, pentru a informa clienții cu privire la beneficiile oferite prin aplicația Mobile Banking și să îi încurajeze să profite de această nouă funcție.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: