Comenzile expediate prin Poșta Română sunt livrate în 24 de ore în București și în 48 de ore în localitățile limitrofe ale Capitalei și în orașele reședință de județ.
Auchan anunță extinderea parteneriatului cu Poșta Română inițiat în luna mai a acestui an, oferind astfel livrare la domiciliu la nivel național pentru comenzile plasate în magazinul online Auchan.ro. Comenzile vor fi expediate prin serviciul StaiAcasă Plus, soluția de livrare door-to-door dedicată distribuției rapide oferită de C.N. Poșta Română S.A.
Serviciul a fost extins la nivel național, după ce, în prima etapă, acesta a fost disponibil în municipiul Suceava și localitățile limitrofe. Prin extinderea parteneriatului la nivel național, clienții vor putea comanda alimente la temperatură ambientală, dar și produse nealimentare, din toate categoriile listate pe auchan.ro, prin selectarea magazinului Auchan Cotroceni, cu o greutate maximă a comenzii de 30kg.
În ceea ce privește termenele de livrare, comenzile sunt livrate în 24 de ore în București, în 48 de ore în localitățile limitrofe ale Capitalei și orașele reședință de județ și în 72 de ore în localitățile limitrofe reședințelor de județ.
Comenzile expediate prin Poșta Română sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot fluxul de livrare, iar în ceea ce privește achitarea acestora, clienții au la dispoziție posibilitatea de a plăti online sau ramburs.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: