[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Astazi se lanseaza Salt Bank, prima banca 100% digitala, complet migrata in cloud, „made in Romania”

4 aprilie 2024

Dupa ce in luna martie banca a trebuit sa-si refaca planurile de pre-lansare, avand in vedere ca peste 80.000 de oameni si-au exprimat intentia de a deveni clienti ai bancii, astazi este ziua lansarii.

„Salt Bank a fost lansată oficial pe piață, marcând începutul unei noi ere digitale. Diferențiindu-se de băncile tradiționale, Salt Bank își propune să fie mai mult decât o bancă: o experiență 100% digitală, adaptată la nevoile contemporane ale utilizatorilor. Cu o viziune clară asupra viitorului, Salt combină stabilitatea financiară a unei banci cu agilitatea unui FinTech, oferind un nou mod de a face banking: sigur, dar prietenos.” – potrivit comunicatului.

Salt Bank spune ca „este o banca construita impreuna cu clientii”. Astfel, comunitatea Fondatorilor Salt, ce numără deja 2.200 de utilizatori, a adus peste 5.000 de idei până în acest moment. „Prin participarea activă în comunitate, fondatorii influențează direct viitorul Salt.”

De asemenea, banca a ajuns deja la 200 de angajați, iar estimarea pentru finalul lui 2024 este de 300 de persoane.

Partenerul si furnizorul de tehnologie ales de banca este Engine by Starling, cu platforma sa bancară de tip SaaS Cloud (Software as a Service). Platforma deservește Starling Bank, care are deja peste 3,6 milioane de clienți în Regatul Unit.

Gabriela Nistor, CEO-ul bancii a precizat pentru Future Banking că aplicația este deschisă pentru cei pre-înrolați, cei care au recomandat alți prieteni și apoi va fi disponibilă pentru toată lumea.

Clienții nu vor vedea o aplicație finală completă, vor vedea un minimum viable product. Vor avea un cont curent, un card, vor putea să economisească bani. Există și o secțiune dedicată investițiilor în unități de fond, la început doar ca vizualizare. După aceea o să deschidem și partea de vânzare. Intenționăm să ne dezvoltăm mult și pe partea aceea.” – a declarat Gabriela Nistor.

Peste 80.000 de români confirmă deja interesul pentru o bancă 100% digitală
Consumatorii si-au aratat interesul pentru a deveni clienți Salt Bank încă de la lansarea programului de pre-înrolare. Sub sloganul „Utilizator ai mai fost, fondator sigur nu”, programul a avut un succes care confirmă apetitul românilor pentru o bancă 100% digitală: în mai puțin de trei săptămâni, peste 80.000 de persoane s-au înscris pe lista de așteptare pentru a deveni fondatori Salt.

Ce primesc clienții la lansare
. Oportunitatea de a deveni fondatori: Salt Bank oferă clienților săi posibilitatea unică de a deveni fondatori și, în timp, acționari ai băncii, în eventualitatea listării la bursă.
. Dobânda* 3% p.a. la contul curent principal și Spaces, dacă clienții fac plăti de minimum 1.000 lei/ lună.
. Un card multicurrency cu tranzacționare în 17 valute din toată lumea.
. Un produs nou pe piața din România: Spaces, un spațiu dedicat startului în economisire, atât pentru planuri mici, cât și pentru visuri mari.
. O aplicație versatilă „care oferă tot ce au nevoie clienții și nimic din ce îi încurcă”, dupa cum precizeaza banca.

Gabriela Nistor, CEO-ul Salt Bank, subliniază angajamentul băncii de a fi în pas cu tehnologia și nevoile clienților: „Prin lansarea Salt propunem și o perspectivă unică care îmbină tehnologia și finanțele. Am construit Salt Bank cu responsabilitate și ambiție pe termen lung. Și chiar dacă nu suntem perfecți, suntem perfectibili. Iar pentru asta, vom testa cele mai bune solutii împreună cu clienții. Ne asumăm asta. E mai mult decât o promisiune. Salt. Banking, dar cum vrei tu.”

Salt Bank, cu sediul în România, este deținută integral de Grupul Financiar Banca Transilvania – cea mai mare bancă din SEE. „Salt Bank este mai mult decât un neobank; este viitorul banking-ului digital în România, pregătit să ofere servicii financiare persoanelor fizice cu cetățenie română, la standarde internaționale, cu un puternic accent pe tehnologie și conformitate regulatorie.” – se mai arata in comunicat.

___________

*Campanie valabilă în perioada 1 aprilie – 1 octombrie. Dobânda se calculează zilnic pentru disponibilitățile din contul curent în RON, inclusiv Spaces. Dobânda va fi calculată în limita unui sold zilnic maxim de 80.000 RON.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?