[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

APERO a lansat un INDEX de monitorizare anuala a pietei platilor electronice

19 mai 2010

Bucuresti, 19 mai 2010 – Desi 85% dintre romanii din mediul urban – orasele cu peste 50.000 de locuitori – utilizeaza cardul bancar, atitudinea populatiei catre carduri inregistreaza inca un scor moderat potrivit INDEX-ului anual publicat de Asociatia de Plati Electronice din Romania – APERO.

Pentru a oferi o imagine cuprinzatoare asupra evolutiei pietei platilor electronice din Romania, APERO a creat un INDEX de monitorizare care are la baza cercetari de piata cu caracter periodic. In acest sens, APERO a comandat un studiu care a cuprins 2 etape de cercetare: calitativa (8 mini discutii de grup in orasele Bucuresti, Cluj Napoca, Iasi, Timisoara, cu persoane de 25-40 de ani) si cantitativa (1.200 de interviuri in 15 orase mari si medii, cu persoane de 18-55 de ani).

Din perspectiva cardurilor, INDEX-ul APERO masoara atitudinea fata de carduri si modul lor de utilizare plecand de la trei mari indicatori: frecventa de utilizare, nivelul de incredere si intentia de folosire in viitor.

La nivelul oraselor mari si medii din Romania, Indexul APERO a inregistrat un scor moderat in ceea ce priveste atitudinea populatiei fata de carduri. Pe o scara de la 0 la 10, in care zero indica lipsa increderii si a intentiei de utilizare a cardurilor, iar “10” indica un nivel foarte ridicat al acelorasi 2 indicatori, Indexul APERO este de 7,2 in randul persoanelor care utilizeaza cardul si de 2,8 in randul celor care nu utilizeaza cardul. Per total piata, nivelul de incredere in carduri si intentia de utilizare in viitor inregistreaza un scor de 6,5.

“Conform acestui index atitudinea populatiei catre carduri inregistreaza inca un scor moderat dar cu perspectiva pozitiva”, a declarat Adrian Apolzan, presedinte APERO. “Aproximativ 85% dintre romanii din mediul urban utilizeaza un card card bancar, 56% dintre posesori cu o frecventa de cel putin 2 ori pe luna iar 44%  cel mult o data pe luna. Nivelul de utilizare pentru plata cu cardul este corelat cu dimensiunea venitului mediu pe membru de gospodarie (peste 900 RON) si, de asemenea, cu gradul de deschidere fata de produse si servicii noi.”

Plata cu numerar ramane cea mai utilizata metoda insa se constata disponibilitatea populatiei de a renunta la ea in favoarea unor instrumente electronice de plata, in special daca exista anumite beneficii in utilizarea acestora (nu sunt percepute comisioane, sunt oferite programe de loialitate).

„Cercetarile despre piata cardurilor sunt foarte utile pentru ca ne ajuta sa intelegem preferintele consumatorilor”, spune Cosmin Vladimirescu, Account Manager pentru Romania, MasterCard Europe. „Interesul pentru colectarea datelor din piata reprezinta un indiciu clar privind evolutia acesteia, comparativ cu 15 ani in urma, cand bancile ofereau produse nediferentiate in functie de interesele si nevoile consumatorilor. O buna cunoastere a obiceiurilor de utilizare a cardurilor sprijina institutiile financiare care, astfel, pot sa dezvolte produse relevante pentru profilul diferitelor categorii de public. Aceasta tendinta de segmentare este mai evidenta in ultima perioada, in portofoliile bancilor existand produse create special atat in functie de sex si varsta – pentru femei, tineri, pensionari, cat si in functie de interese si stil de viata – de exemplu, carduri premium sau contactless PayPass.”

Studiul a relevat faptul ca in vederea dezvoltarii pietei de carduri si a platilor cu cardul, segmentele populatiei cu un potential mai mare de acceptare si utilizare sunt urmatoarele:

. persoanele care utilizeaza carduri: adultii din segmentul de varsta 25-44 ani, intr-o masura mai mare in randul persoanelor de sex feminin, la nivelul oraselor mari si in special din Bucuresti, Moldova si Banat;

. persoanele care nu utilizeaza carduri: tinerii si adultii din segmentul de varsta 18-34 de ani, intr-o masura mai mare in randul persoanelor de sex feminin, la nivelul oraselor medii si in special din Moldova si Transilvania.

“Statisticile de piata arata ca, desi vanzarile in general au scazut sub impactul crizei economice, cumparaturile prin card au crescut. Aceasta tendinta este remarcabila cu atat mai mult cu cat disponibilitatile financiare ale populatiei s-au diminuat semnificativ in ultima perioada.

Impreuna cu bancile, vom continua sa sprijinim aceasta schimbare de mentalitate prin popularizarea beneficiilor cardurilor, prin initiative promotionale si continuarea extinderii retelei de magazine care accepta carduri la plata”, a declarat Catalin Cretu, Director General Romania, Visa Europe.

Studiul “Atitudini si obiceiuri de utilizare pentru carduri” a fost realizat de AC Nielsen la comanda APERO. S-a desfasurat exclusiv in mediul urban, in perioada martie-aprilie 2010, si a inclus orase cu cel putin 50.000 de locuitori: Alba-Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Buzau, Cluj-Napoca, Constanta, Focsani, Iasi, Pitesti, Ramnicu Valcea, Slatina, Suceava, Targu-Mures si Timisoara. Regiunile evaluate: Bucuresti, Moldova, Banat, Transilvania si Valahia. Metoda de intervievare a celor 1.200 de respondenti (esantion reprezentativ la nivelul oraselor medii si mari): interviuri fata in fata, la domiciliul clientilor.

Despre APERO

Infiintata in februarie 2008, ASOCIATIA DE PLATI ELECTRONICE DIN ROMANIA (APERO) acopera prin membrii sai peste 70% din piata cardurilor. Asociatia sustine principiul protectiei si stabilitatii industriei platilor electronice ca mijloc de sprijinire a dezvoltarii economice a Romaniei.  Cele mai importante obiective ale Asociatiei vizeaza promovarea platilor electronice inclusiv prin propuneri de initiativa legislativa, cresterea increderii publicului in utilizarea instrumentelor/modalitatilor de plata fara numerar (carduri, direct debit, etc.) si a instrumentelor de plata cu acces la distanta (Internet banking, home banking si mobile banking) si integrarea pietei nationale a platilor electronice in piata financiara internationala.

In prezent, Asociatia numara 28 de membri, emitenti bancari si IFN-uri, procesatori de card, furnizori de infrastructura, aplicatii si servicii de outsourcing pentru piata cardurilor, integratori de comert electronic, schemele internationale de plata.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?