45% dintre angajatorii respondenți din sectorul IT și telecom preconizează o reducere a numărului de angajați.
Ponderea companiilor care previzionează o reducere a numărului de angajați în anul care urmează a crescut la 11% în ianuarie 2025 de la 2% în ianuarie 2024, rezultă din sondajul HR Barometru, realizat de PwC România.
Deși per total piață sunt mai mulți angajatori (47%) care anticipează creșterea numărului de angajați, respectiv stagnare (42%), procentul companiilor care estimează reduceri de personal a crescut vizibil în acest an față de aceeași perioadă din 2024.
Domeniile în care a crescut ponderea companiilor care anticipează reduceri de angajați
La începutul anului 2024, sectorul de Retail, FMCG și Distribuție era singurul care menționa reduceri de personal de 14%, conform HR Barometru. În ianuarie 2025, acest sector continuă să estimeze reduceri de 17%, pentru acest an.
În 2025, apar în sondaj și alte sectoare care intenționează să facă reduceri de personal. Astfel, 45% dintre angajatorii respondenți din sectorul IT și telecom preconizează o reducere a numărului de angajați, iar 7% o stagnare a personalului, comparativ cu anul trecut, când niciun angajator din acest domeniu nu estima scăderi. Mai mult, 81% dintre respondenți estimau creșteri, iar 19% stagnare.
De asemenea, comparativ cu HR Barometrul din ianuarie 2024, când majoritatea companiilor (92%) din domeniul farma estimau creștere, iar restul de 8% stagnare, la ediția de la începutul acestui an, 22% dintre companiile din sectorul farmaceutic estimează o scădere a numărului de angajați.
Reduceri mai sunt estimate și în industria auto (22%), manufacturieră (15%) și servicii financiare (13%).
_________
Sondajul HR Barometru a fost realizat de PwC România în perioada 14 – 20 Ianuarie 2025, pe baza informațiilor furnizate de către 130 de companii participante din IT și Telecom – 22%, servicii externalizate – 17%, servicii financiare – 12%, produse industriale – 10%, Bunuri de larg consum, Distribuție – 9%, retail – 9%, farmaceutic 7%, auto – 7% și construcții – 2%.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: