[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

UNIQA: desi consultantul Digital ANA a contribuit la solutionarea a peste 78.000 dosare de dauna, la cinci ani de la lansare, interesul clientilor pentru ANA este tot mai redus

Premium
10 octombrie 2024

UNIQA Asigurări marchează cinci ani de când a lansat Consultantul Digital ANA, „o soluție inovatoare care eficientizează semnificativ procesul de notificare și soluționare a daunelor” – potrivit comunicatului de presa.

„De la momentul lansării, în 2019, ANA a înregistrat un număr total de aproximativ 200.000 de accesări și a contribuit la soluționarea a peste 78.000 de dosare de daună, economisind astfel echivalentul a aproximativ trei ani din timpul clienților companiei de asigurări.” – precizeaza compania.

Prin ANA, clientii pot deschide rapid un dosar de daună, fără a se deplasa la centrele de constatare sau a aștepta vizita unui inspector de daune, având totodată posibilitatea de a verifica oricând statusul dosarului. Pentru polițele CASCO și de locuință, ANA analizează instant datele și poate oferi o propunere de despăgubire, iar în cazurile mai complexe, dosarul este preluat de o echipă de specialiști care vor contacta clientul în cel mai scurt timp. Cu o interfață de chat simplă și intuitivă, ANA permite gestionarea daunelor pentru diverse tipuri de asigurări, oferind o soluție digitală eficientă, rapidă și usor de utilizat.

Astfel, „dacă în mod traditional procesul de soluționare a daunelor CASCO poate dura săptămâni întregi, utilizând ANA, clienții pot finaliza totul în doar 1-2 zile” – potrivit UNIQA.

Consultantul Digital ANA a simplificat semnificativ procesele de avizare, de soluționare a daunelor, precum și de consultare a diferitelor informații, oferind clienților noștri acces rapid la servicii esențiale, fără a mai pierde timp, fără a se deplasa din confortul caselor și fără a întâmpina dificultăți. Vom continua să inovăm și să dezvoltăm aceste soluții pentru a face interacțiunea cu UNIQA cât mai facilă și mai prietenoasă pentru fiecare client”, a declarat Ramona Bernic, Vicepreședinte Directorat, UNIQA Asigurări.

Consultantul Digital ANA a devenit un element esențial în relația dintre UNIQA și clienții săi, simplificând procesele post vânzare, în cei cinci ani de activitate.

Evoluția anuală a numărului de accesări

In 2019, din 24 iulie – momentul lansarii, ANA a înregistrat 18.000 accesări, în 2020 a ajuns la 42.000 accesări, iar în 2021 numărul a crescut la 48.000. În 2022, au fost înregistrate 43.000 accesări, in 2023, un total de peste 35.000 accesari, iar în prima jumătate a anului 2024, consultantul digital ANA a fost utilizat de 12.500 de ori.

Asa cum rezulta din datele mai sus prezentate de companie, interesul pentru interogarea consultantului digital ANA a inceput sa scada constant dupa 2021. S-a ajuns ca numarul accesarilor din primul semestru din 2024 sa fie cu mult sub cel inregistrat in cele cinci luni de functionare din 2019. Am intrebat compania cum se explica aceasta scadere. Iata explicatia:

„Scăderea accesărilor consultantului digital ANA din ultimii ani trebuie interpretată în contextul normalizării după perioada pandemică, când numărul de interacțiuni digitale a fost mult mai mare din cauza restricțiilor și nevoii de soluții rapide la distanță.

Totodată, în prezent,  ponderea accesărilor, raportată la frecvența daunelor, generată de liniile de business practicate de companie, este în continuare una ridicată.

Astfel, gradul de adoptare a consultantului digital ANA raportat la volumul de dosare de daună, rămâne foarte ridicat, ceea ce subliniază preferința constantă a clienților pentru această soluție digitală. Este important de menționat că soluția continuă să ofere valoare, iar utilizatorii fideli demonstrează un apetit susținut pentru digitalizare și eficiență.

Ce spun expertii?

Dan Cobeanu, fondator si CEO la faragrija.ro: „O daună auto vine în viața unui șofer nu doar cu birocrație ci și cu multă încărcătură emoțională. În asemenea situații oamenii își doresc să vorbească cu alți oameni și pun semnul egal între interacțiunea umană și simplificarea lucrurilor.

Chiar dacă per ansamblu un asistent cu inteligență artificială sau un chatbot simplifică lucrurile, cred că interacțiunea optimă este cea combinată, adică interacțiune umană augmentata de capacitățile tehnologice pe care le avem la dispoziție în momentul de față.”

În ceea ce privește dosarele de daună gestionate, ANA a soluționat peste 15.000 de dosare CASCO și aproape 3.400 de dosare pentru asigurări de locuință doar în 2023, iar procentul de avizări digitale a atins un nivel record, de 85-87% în 2024. „Această tranziție digitală rapidă a permis clienților să gestioneze daunele rapid, eficient și fără eforturi suplimentare.” – se mai arata in comunicat.

Evolutia functionalitatilor Chatbot-ului ANA

Din 2019, Consultantul Digital ANA a fost extins cu noi funcționalități, pe lângă notificarea și soluționarea daunelor. Acum, utilizatorii pot verifica în timp real statusul dosarului de daună, pot achiziționa asigurări de călătorie online și pot oferi feedback asupra experienței lor digitale. De asemenea, ANA a preluat și inspecția de risc pentru asigurările CASCO, un proces complet digitalizat, care se desfășoară în doar câteva minute, fără consum de hârtie sau deplasări suplimentare.

UNIQA planifică să extindă funcționalitățile ANA, integrând soluții bazate pe inteligență artificială pentru evaluarea daunelor CASCO și introducerea avizării daunelor pentru produse Affinity. Scopul principal rămâne acela de a eficientiza procesele și de a oferi o experiență 100% digitală și personalizată pentru fiecare client.

___________

La momentul lansarii ANA, UNIQA Asigurari marca o premiera in Romania: primul asistent digital care simplifica si optimizeaza procesul de notificare a daunelor. Compania spunea in 24 iulie 2019 ca „asistentul digital ANA ofera cea mai rapida si simpla solutie de notificare a daunelor si despagubire pentru daunele usoare, care nu depasesc 500 de euro si este disponibil pentru clientii care au incheiata o asigurare CASCO la UNIQA”.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?