Packeta România, sucursala locală a Packeta Group, platformă digitală globală pentru comerțul online, a încheiat anul trecut cu o rețea de peste 500 de puncte pick-up. Estimarea de creștere la peste 1.000 de puncte, pana la finalul acestui an, are loc pe fondul cererii mari de locații de proximitate, de unde clienții magazinelor online partenere Packeta România își pot ridica produsele.
Obiectivul companiei din acest an vizează consolidarea prezenței cu puncte pick-up în orașele mari și extinderea rețelei și în restul localităților cu peste 20.000 de locuitori.
„Alegerea locațiilor pentru punctele pick-up ia în calcul sporirea rentabilității părților implicate, vadul pietonal, accesibilitatea ușoară în cadrul locației, existența, în locație, a unei conexiuni la internet și a unui computer, iar obiectul de activitate comercială al partenerului respectiv să se adreseze unui public cât mai larg,” explica Packeta.
Totodată, compania își propune în 2022 și o creștere cu până la 50% a numărului de magazine online partenere.
„În acest moment colaborăm cu peste 1.000 de magazine online și selleri persoane juridice.” – spune Alexandr Jeleascov, CEO Packeta România.
Adopția serviciilor de livrare alternativă crește în România. „În medie, rata de adopție în rândul clienților români pentru livrare la puncte pick-up este de aproximativ 35% din totalul coletelor livrate și continuă să crească, pe măsură ce, tot mai mulți dintre aceștia, descoperă avantajele în materie de costuri și flexibilitate,” potrivit Packeta.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: