Media lunara a tranzactiilor de comert electronic prin card este in prezent in jurul a 650.000, potrivit bancilor comerciale. Dintre acestea, aproximativ 60% sunt plati de facturi pentru furnizorii de utilitati, telefonia detinand mai mult de jumatate din tranzactiile de utilitati.
In ciuda eforturilor si a nenumaratelor campanii depuse de jucatorii importanti pe retail din online-ul romanesc, precum eMag.ro, se pare ca cele mai mari magazine online din Romania sunt site-urile Orange, Vodafone, RCS&RDS, Enel si EON Gaz Romania. Cu alte cuvinte, facturierii reprezinta in acest moment principalul motor de crestere al pietei de comert electronic din Romania.
Totul a inceput in 2006, odata cu posibilitatea platii onlinea facturii pentru abonatii ZAPP. In anul imediat urmator, un alt operator din telefonia mobila avea sa scrie istorie in piata de comert electronic. Astfel, in urma campaniilor de plata online a facturii Orange, piata a inregistrat cresteri de volume incredibile la acel moment: de la 100.000 Euro la peste jumatate de milion de Euro, iar sistemul a castigat foarte multi adepti.
Practic, din acel moment, a inceput sa creasca totul, nu doar plata online a facturilor. In 2008 au intrat si alti facturieri, precum ENEL (electricitate) si GDF Suez (gaze), iar din 2010 s-au alaturat doi noi operatori din telecom: Vodafone si Romtelecom.
Un alt pas important, pentru ca a atras un nou val de cumparatori online, a fost generat de magazinele de reduceri.
Din 2011, mai timid, au intrat pe piata si companiile de property management care implementeaza plata online a intretinerii pentru o serie de asociatii. In fine, paleta operatorilor telecom care permit plata online a facturii a fost intrregita prin intrarea in sistem si a celor de la Cosmote in 2012.
In ultimii ani, tendinta companiilor de utilitati de a atrage consumatorii romani online prin diverse actiuni, precum emiterea facturilor in format electronic, implementarea de plati online, acordarea de avantaje celor care isi platesc facturile pe Internet, pare sa fi dat roade.
Statisticile celor de la PayU releva faptul ca, in 2012, valoarea totala a facturilor achitate online (prin PayU) a crescut cu 66% fata de 2011, iar numarul facturilor platite online a crescut cu 57%.
“Evolutia din ultimii ani arata ca tot mai multi romani doresc sa isi plateasca facturile online pentru a economisi timp. Dupa realizarea contului de utilizator si conectarea la acesta, in cazul oricarui furnizor de utilitati timpul mediu pentru plata unei facturi nu depaseste de regula un minut”, a declarat Andreia Satavarache, Sales&Marketing Manager in cadrul PayU.
Oficialul PayU confirma ca tendinta de crestere s-a pastrat si in 2013, “cand valoarea facturilor platite online a crescut cu 56% fata de primele 5 luni ale anului trecut iar numarul lor s-a marit cu 58%”.
Ce urmeaza?
Analistii din piata estimeaza ca plata online a impozitelor si taxelor locale ar putea fi un „carlig” mai puternic decat plata utilitatilor pentru atragerea de noi posesori de card in comertul electronic autohton.
Un alt factor important pentru dinamizarea pietei l-ar putea avea hipermarcheturile care pana in 2013 nu au vandut online. Din acest an gheata a fost sparta de catre Carrefour iar celelalte retele de hipermarcheturi sunt si ele interesate.Vorbindu-ne despre acest interes din partea hipermarcheturilor, un reprezentant al unui important integrator de comert electronic pe piata locala ne-a declarat “avem cel putin o intalnire pe luna cu astfel de mari jucatori”.
Credem insa ca aparitia tot mai multor hipermarcheturi in online va influenta comertul electronic pe termen mediu. Pe termen scurt, tot plata utilitatilor va genera volume si va atrage noi posesori de card pe internet.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: