20 noiembrie, 2012 – Primii sase emitenti pe cardurile de business (BCR, BRD, BT, RZB, Unicredit si ING) au inregistrat un volum de 8.046 mil. RON in primele 6 luni din acest an, pe cele 420.000 de carduri destinate persoanelor juridice din portofoliile proprii. Desi cardurile de business detin doar 4,5% din totalul cardurilor valide din circulatie ale acestor sase banci, ponderea tranzactiilor generate de aceste produse, in total tranzactii cu carduri, este de peste 6% in vreme ce ponderea valorii tranzactiilor se ridica la aproximativ 16%.
Cu alte cuvinte, fata de celelalte tipuri de carduri, cele destinate persoanelor juridice genereaza mai multe tranzactii si de valori mai mari. Bancile au sesizat aceasta oportunitate si, in ultima vreme, s-au concentrat pe acest segment. Unicredit si Banca Romaneasca au cele mai mari ponderi ale cardurilor de business in total portofoliu, cu 11% si respectiv 10%.
Cu exceptia CEC Bank, volumele generate de cardurile de business ale bancilor reprezinta peste 10% din valoarea totala tranzactionata pe carduri. Sunt banci unde cardurile de business detin aproape 50% din volumele generate de toate cardurile proprii.
Practic, in cazul acestor produse toti indicatorii de baza (numar carduri, numar tranzactii si volume tranzactionate) sunt pe crestere, pentru toate bancile care au carduri de business in portofoliu.
In acest moment, cardurile de business sunt “locomotiva” cresterii pietei cardurilor din Romania iar portofoliile continua sa creasca intr-un ritm sustinut. In numai 18 luni, intre decembrie 2010 si iunie 2012, primii 6 emitenti si-au marit portofoliile de carduri business cu peste 28%, de la 327.000 carduri la 420.000 (vezi grafic).
In piata sunt jumatate de milion de carduri business care, numai in prima jumatate din 2012, au generat tranzactii in valoare de peste 9.000 mil. RON. Cum cel de-al doilea semestru este mereu mai bun ca grad de tranzactionare, este foarte probabil ca pe cele 500.000 de carduri business sa se inregistreze volume de 4,5 – 5 mld. Euro in acest an.
Extras din Raportul Pietei Cardurilor, 2011-2012. Comenzi la sergiucone@gmail.com
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: