Compania Western Union, unul din liderii globali în servicii de plăți şi Viber, una dintre cele mai utilizate aplicații de mesagerie mobilă, cu peste 664 milioane de utilizatori unici la nivel mondial, au anunţat semnarea unui acord de furnizare a unei modalităţi de trimitere bani către prieteni şi familie, practic oriunde în lume, prin folosirea aplicaţiei Viber.
Utilizând recent lansata platformă WU Connect, acordul dintre Western Union şi Viber va permite, pentru inceput, efectuarea de transferuri de bani prin Viber din SUA către peste 500.000 de locații Western Union din lume, din peste 200 de țări și teritorii. Suma maximă care poate fi trimisă prin aplicație este de 499 USD.
„Soluţia integrează tehnologia robustă cu conversia valutară, managementul datelor precum și infrastructura anti-spălare de bani şi de conformitate cu reglementările în vigoare pentru expedierea eficientă şi la timp de bani aproape oriunde în lume.”, potrivit comunicatului de presa.
„Prin intermediul acestei alianţe cu Viber ne continuăm eforturile în direcţia creşterii numărului de modalități de transfer de bani în cadrul platformei noastre transfrontaliere Fin Tech, extinzându-ne reţeaua de canale digitale,” a declarat Hikmet Ersek, Preşedinte şi CEO Western Union.
„Utilizatorii noştri folosesc deja Viber ca să menţină legătura cu prietenii şi familia oriunde în lume, aşadar posibilitatea de a trimite bani celor dragi prin intermediul aplicaţiei vine ca un pas următor firesc”, a spus Michael Shmilov, Chief Operating Officer, Viber. „Alianţa dintre Viber şi Western Union reprezintă primul nostru pas în această direcţie şi oferă utilizatorilor noştri o nouă modalitate de a trimite bani rapid şi comod către prieteni şi familie.”
Lansată în 2015, noua platformă WU Connect bazată pe API permite platformelor digitale ale terţilor să se integreze în ecosistemul Western Union, pentru a oferi o experienţă globală integrată de transfer de bani utilizatorilor.
„Consumatorii se pot bucura de folosirea aplicaţiilor lor sociale şi de mesagerie favorite prin trimiterea de bani direct din aplicaţie. De asemenea, ei pot finanţa transferul de bani utilizând cardul de debit, cardul de credit sau contul bancar sau pot direcţiona cu uşurinţă fondurile către orice locaţie a agenților Western Union participantă din întreaga lume, către un portofel mobil sau către un cont bancar, acolo unde acestea sunt disponibile.”, potrivit companiei
„Platforma WU Connect oferă oportunitatea de generare de relaţii mai puternice pentru utilizatorii de platforme digitale aparţinând unor terţi şi înseamnă cu adevărat o soluţie din care toţi câştigă, atât Western Union, cât şi companiile cu care noi lucrăm,” a spus David Thompson, EVP şi CIO, Western Union.
The Western Union Company este unul din liderii globali de pe piața serviciilor de plăți. Începând cu 30 septembrie 2015, serviciile sub marca Western Union, Vigo și Orlandi Valuta au fost accesibile printr-o rețea comună de peste 500.000 de locații ale agenților în 200 de țări și teritorii și peste 100.000 de bancomate și chioșcuri, inclusiv capacitatea de a trimite bani către milioane de conturi bancare. În 2014, The Western Union Company a efectuat 255 de milioane de tranzacții consumer-to-consumer la nivel global, realizând transferuri totale de 85 de miliarde de USD între consumatori şi a efectuat 484 de milioane de plăți comerciale.
Viber este un serviciu de mesagerie, voce şi video de top, care permite conectarea tuturor oamenilor de pe planetă. Gratuit. Utilizatorii pot trimite gratuit mesaje text, emoticoane amuzante, fotografii, materiale video și desene, pot trimite informaţii despre locaţii, pot efectua gratuit apeluri de calitate HD şi pot comunica prin intermediul Push-To-Talk.
Cu ajutorul Viber Out, utilizatorii pot efectua apeluri ieftine către orice număr de telefon din lume. Aplicaţia Viber este disponibilă pentru iPhone, telefoanele şi tabletele cu Android, Windows Phone, BlackBerry, Blackberry 10, Windows, Windows 8, Mac, Linux şi Symbian, în conexiuni 3G/4G sau WiFi. Cu peste 664 de milioane de utilizatori unici în 193 de ţări, Viber inovează continuu prin introducerea de noi platforme şi prin adăugarea de elemente noi şi amuzante precum Public Chats.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: