Transformarea digitala in industria financiara trebuie finalizata in urmatorii doi ani pentru ca organizatiile sa ramana competitive – sondaj FintechOS

18 decembrie 2020

Întrucât 70% dintre inițiativele de transformare digitală nu și-au atins obiectivele (potrivit unui raport IDC din 2019), proiectele de digitalizare sunt examinate acum cu mai multă atenție de către decidenți. Cu toate acestea, transformarea digitală este o necesitate, sunt de părere participanții la FinVision.

Mai mult, 84% dintre participantii la un sondaj FintechOS consideră că băncile, furnizorii de asigurări și instituțiile financiare nu vor putea supraviețui fără transformarea digitală. Un sfert dintre respondenți susțin că acele organizații care vor eșua în acest proces se vor confrunta cu o scădere a veniturilor, în timp ce 37% cred că un astfel de eșec ar conduce la lansarea de produse și servicii mai puțin relevante pentru piață.

Iată principalele concluzii ale sondajului:

Calea către transformarea digitală:

Toți respondenții (100% dintre cei intervievați) sunt de acord că pandemia a accelerat adopția de strategii pentru transformarea digitală;

59% cred că trasformarea digitală trebuie să fie finalizată în următorii 1-2 ani pentru ca organizațiile din industrie să își păstreze competitivitatea;

38% spun că decalajul la nivelul competențelor este principalul element care stă în calea unei digitalizări eficiente.

Cele mai importante priorități în transformarea digitală:

43% dintre respondenți consideră că experiențele personalizate oferite clienților ar trebui să constituie principala prioritate în strategiile de transformare digitală a băncilor, furnizorilor de asigurări și companiilor de servicii financiare;

Pe locul secund în topul priorităților de digitalizare ce ar trebui să preocupe organizațiile financiare sunt serviciile multi-channel, susțin 38% dintre intervievați;

Având în vedere concentrarea industriei în jurul Open Banking, doar 4% dintre respondenți ar prioritiza valorificarea API-urilor și dor 3% ar miza pe utilizarea inteligenței artificiale.

Oportunitățile Open Banking și puzzle-ul aproape imposibil de dezlegat al datelor

41% dintre respondenți spun că utilizarea unor mijloace inadecvate de integrare a sistemelor izolate de tehnologie (technology silos) împiedică băncile să folosească pe deplin datele stocate prin intermediul diverselor aplicații și procese;

Un sfert (26%) dintre intervievați susțin că timpul necesar pentru integrarea acestor sisteme este principalul factor ce împiedică procesul de transformare digitală, în timp ce o cincime (19%) nu știu de unde să înceapă acest proces;

În cele din urmă, 37% spun că oportunitatea cea mai mare a Open Banking constă în însăși capacitatea de a oferi mai multe servicii personalizate.

Nu există nicio îndoială că pandemia a accelerat nevoia de transformare digitală, iar companiile înțeleg acum că acest proces trebuie să derulat mai bine mai devreme decât mai târziu dacă vor să supraviețuiască”, spune Teodor Blidarus, Fondator și CEO al FintechOS. “Dar transformarea poate fi lungă și costisitoare, iar organizațiile trebuie să se asigure că acordă prioritate unor aspecte cu adevărat importante și fac eforturi mai mari acolo unde este cu adevărat necesar. Dacă nu, riscă să piardă în fața companiilor mai agile, care au abilitatea de a inova rapid”, adaugă Teodor Blidăruș.

 ***

Metodologie

FintechOS a intervievat o parte dintre participanții la evenimentul FinVision ce a avut loc în perioada 17-19 noiembrie 2020. La sondaj au răspuns 68 de reprezentanți ai unor instituții financiare cheie, companii fintech, furnizori de servicii de asigurare, bănci și companii tehnologice.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Gabriela Nistor – director general adjunct BT

Tendinţele pe care le-am remarcat înainte de începerea pandemiei s-au accelerat pe perioada stării de urgenţă. Am văzut acest lucru ca o oportunitate, un tipping point pentru bancă. Post-pandemie nu avem cum sa ne întoarcem la comportamentul financiar pe care îl aveam până în februarie a.c. Relaţia românilor cu online-ul s-a schimbat. In plus, cardul fizic se va dematerializa. Vom asista la o scădere a cererii pentru cardurile fizice, respectiv la o creştere a preferinţei pentru componenta digitală a acestora.”

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?