TransferGo a anunţat o creştere cu 50% a fluxului de bani transferaţi către şi din România în 2020, în comparaţie cu anul anterior. Mai mult, transferurile cu România reprezintă 25% din întregul flux de bani transferaţi prin intermediul platformei în 2020, la nivel global, potrivit ZF.
De asemenea, a crescut şi numărul total de tranzacţii efectuate de români din şi în străinătate, în 2020 TransferGo înregistrând cu 40% mai multe tranzacţii decât în 2019.
Cele mai multe tranzacţii au fost efectuate prin intermediul aplicaţiei mobile, România fiind ţara cu cea mai mare rată de utilizare a acesteia, de 80%.
Potrivit datelor companiei, ponderea tranzacţiilor efectuate de români din totalul tranzacţiilor clienţilor TransferGo din toată lumea, se menţine constantă, în jurul valorii de 20%.
Tot în 2020, creşterea numărului de tranzacţii şi a fluxului de bani circulat către şi din România a generat o dublare a veniturilor TransferGo din acest coridor.
În ceea ce priveşte numărul de clienţi, în 2020 compania a atins 2,5 milioane de utilizatori la nivel global. În privinţa utilizatorilor români activi, numărul acestora se păstrează la valori constante, românii numărându-se printre cei mai fideli utilizatori ai platformei TransferGo, astfel că aceştia au cea mai bună rată de retenţie înregistrată de companie.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: