Telekom Banking anunță lansarea serviciului de finanțare cu plata în rate a telefoanelor mobile achiziționate de clienți persoane fizice din magazinele Telekom Romania, la nivel național.
”Astfel, oricine este interesat de achiziționarea unui telefon, împreună cu un abonament Telekom, prin oferta Telekom Banking, poate beneficia de 24 de rate egale fără dobândă și comisioane (0%), dacă ratele sunt achitate în termenul de plată. Clienții primesc pe loc aprobarea finanțării și beneficiază gratuit de cont curent și card de debit instant, oferit pe loc în magazinele Telekom Romania.”, potrivit comunicatului de presa.
“Lansarea serviciului de finanțare cu plata în rate a telefoanelor mobile este încă un pas pe care Telekom Banking îl face către procesul de digitalizare a piețelor și a consumatorilor. Vom continua, împreună cu Alior Bank, partenerul nostru în acest proiect financiar digital, să ne creștem business-ul pe piața din România. Este nevoie de astfel de produse și servicii eficiente, care să ne ușureze munca și viața. Cred că nevoile românilor sunt îndreptate tot în această direcție și vorbim astfel de o colaborare strânsă între business-uri și consumatori. Pentru Telekom, serviciile bancare sunt o prioritate în acest an”, a declarat Miroslav Majoros, CEO Telekom Romania.
“Prin oferta Telekom Banking, clienții Telekom Romania au la dispoziție o nouă modalitate avantajoasă de plată a telefoanelor pe care le achiziționează în rețeaua de magazine Telekom, prin accesarea unei finanțări pe loc, chiar în magazin. Răspundem astfel nevoii imediate a clienților de a-și achiziționa telefonul dorit, poate unul de ultimă generație, care implică costuri mai mari, având beneficiul plății în 24 de rate egale, cu dobândă și comisioane 0%. Prin acest serviciu, dorim să le oferim clienților libertatea de alegere, fără a avea costuri suplimentare”, a declarat Urszula Krzyżanowska-Piękoś, Deputy CEO Alior Bank.
Prin oferta Telekom Romania, clienții își pot achiziționa în 24 de rate egale, fără dobândă, orice telefon împreună cu un abonament începând de la 5 euro / lună, TVA inclus, care oferă minute naționale nelimitate și Internet nelimitat 4G. Prețul de 5 euro / lună pentru serviciile mobile este valabil pentru clienții care dețin sau își activează cel puțin un serviciu fix Telekom. Clienții care nu dețin și un serviciu fix Telekom pot beneficia de abonamentele de servicii mobile începând de la 7 euro / lună (TVA inclus).
Ratele pot fi plătite în contul Telekom Banking, prin transfer de la o altă bancă sau direct în casieriile din magazinele Telekom Romania.
”Telekom Banking, cel mai nou proiect financiar digital din România, dezvoltat în cadrul parteneriatului dintre Telekom Romania şi Alior Bank, oferă persoanelor fizice produse şi servicii bancare uşor de utilizat, accesibile online şi în magazinele din rețeaua Telekom. Clienții au acces la o gamă variată de operațiuni bancare și la o nouă soluție pe piața românească, platforma de Schimb Valutar Online, prin care pot beneficia de cursuri de schimb avantajoase.
Totodată, prin intermediul cardului de debit instant de la Telekom Banking, clienții se bucură de libertatea de a efectua retrageri gratuite de la orice ATM din lume, iar plațile în lei către orice bancă din România nu sunt comisionate dacă sunt realizate prin serviciile de Internet și Mobile Banking. Utilizarea serviciilor Internet și Mobile Banking este de asemenea gratuită.”, mai precizeaza compania.
În octombrie 2017, Alior Bank S.A. Varșovia Sucursala București împreună cu partenerul său Telekom România au lansat Telekom Banking, un proiect financiar digital care oferă persoanelor fizice produse şi servicii bancare, accesibile online și în magazinele din rețeaua Telekom.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: