Romanii ar putea achizitiona online bilete pentru Loto

8 septembrie 2020

Romanii se pot inscrie la extragere prin intermediul site-ului Loteriei Romane, biletul urmand a fi emis online, conform unui proiect de Hotărâre. Participantul poate decide dacă-l printează sau nu, scrie hotnews.ro.

De asemenea, un alt serviciu este legat de terminalele autonome. În cadrul agențiilor vor exista astfel de aparate prin care cei interesați pot achiziționa bilete.


Dispozitivele, care vor permite plata taxei de participare, vor fi dotate cu o imprimantă pentru printarea biletelor de joc.

Adauga comentariu

Noutăți

The rise of the mobile wallet

Cifra/Declaratia zilei

Gabriela Nistor – director general adjunct BT

Tendinţele pe care le-am remarcat înainte de începerea pandemiei s-au accelerat pe perioada stării de urgenţă. Am văzut acest lucru ca o oportunitate, un tipping point pentru bancă. Post-pandemie nu avem cum sa ne întoarcem la comportamentul financiar pe care îl aveam până în februarie a.c. Relaţia românilor cu online-ul s-a schimbat. In plus, cardul fizic se va dematerializa. Vom asista la o scădere a cererii pentru cardurile fizice, respectiv la o creştere a preferinţei pentru componenta digitală a acestora.”

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale in 2020?