MasterCard a lansat prima aplicație comercială pentru robotul inteligent Pepper, dezvoltat de SoftBank Robotics. Prin intermediul acesteia, un consumator va putea iniţia interacțiunea cu Pepper prin simpla întâmpinare a robotului și asocierea contului său MasterPass, fie prin intermediul pictogramei Pepper din cadrul portofelului digital, fie prin scanarea codului QR afișat pe tableta robotului.
„După conectarea la MasterPass, Pepper va putea asista posesorii de carduri, oferindu-i recomandări și oferte personalizate, informații suplimentare despre produse, precum și asistență pentru efectuarea checkout-ului și a plății produselor. Pepper va putea iniția, aproba și finaliza tranzacții, conectându-se la MasterPass prin intermediul unei conexiuni Wi-Fi, tranzacția derulându-se securizat, în cadrul portofelului digital.”, potrivit comunicatului de presa.
Pizza Hut Asia va implementa în acest sens, până la sfârșitul anului 2016, un proiect pilot, permițându-le consumatorilor să comande cu ajutorul lui Pepper, dar și să dialogheze cu robotul inteligent.
Aplicația a fost dezvoltata de echipa MasterCard Labs din Singapore, unul dintre cele opt centre de cercetare și dezvoltare ale companiei la nivel global. Aplicația Pepper se adaugă programelor MasterCard ce aduc funcționalități de plată oricărui accesoriu sau produs utilizat de consumatori – de la brățări fitness, frigidere și, mai nou, roboți.
„Integrarea cu Pepper are potențialul de a deschide noi orizonturi în retail, precum servicii de concierge sau cumpărături personalizate, posibilitatea de a plăti la raft sau de a cumpăra în magazin, dar a beneficia de livrarea produselor acasă. Aceleași funcționalități pot fi aplicate și în alte locaţii, precum hoteluri, bănci, aeroporturi și alte industrii ce presupun servicii de asistență a consumatorilor.”, potrivit MasterCard.
Aplicația a fost prezentată în cadrul evenimentului Pepper Partners Europe, găzduit de SoftBank Robotics Europe (parte a grupului SoftBank Robotics Holding), desfășurat la Paris, între 24 și 26 mai, 2016.
Pizza Hut este lider global în vânzările de pizza, paste și aripi de pui. Compania a fost înființată în urmă cu 58 ani în Wichita, Kansas, când doi frați au deschis o pizzerie, cu doar 600$, bani împrumutați de la mama lor. Afacerea a ajuns cea mai mare companie de pizza din lume și operează astăzi mai mult de 16.000 restaurante în peste 100 țări.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: