IRobert Anghel, în prezent Tribe Lead Mobile Payments la ING Bank România, va prelua o nouă provocare în cadrul TMB Bank din Thailanda, în noul său rol de Head of Digital & User Experience, începând cu 1 august 2019. ING este cel mai mare acționar unic al TMB Bank Thailanda, cu o participație de 30% din acțiunile băncii thailandeze.
Cu o vastă experiență în sectorul digital și numeroase inovații dovedite în ING, Robert va sprijini TMB în dezvoltarea strategiei digitale și consolidarea prezenței pe piață.
În urmă cu 7 ani, Robert s-a alăturat echipei ING cu misiunea de a stabili o strategie de marketing digital pentru ING Bank în România. Pe parcursul 2014/2015, acesta a condus departamentul de Mobile Strategy, în timp ce a dezvoltat și a lansat ING Bazar. Ulterior, în 2015, a fost numit Head of Digital Channels ING Bank România, fiind responsabil pentru dezvoltarea platformei digitale a ING Bazar și a vânzărilor digitale.
În octombrie 2017, el a decis să aprofundeze specificul bancar, iar odată cu reorganizarea pe structuri Agile, a preluat rolul de Tribe Lead Daily Banking și și-a îndreptat atentia pe zona de Payments Mobile din luna noiembrie a anului trecut.
Planul dezvoltat în timpul mandatului său de Head of Digital channels a stat la baza creșterii capacității de utilizare a serviciilor mobile, de la 11% în 2017 la 53% astăzi. ING a oferit clienților săi reduceri în valoare de 1 milioane de euro până în 2018 prin platforma ING Bazar și este pe drumul cel bun și în anul 2019, în care estimăm că vom oferi reduceri de 1 milion de euro. De asemenea, Robert s-a implicat activ în procesul de end to-end-mobile onboarding.
„Dar numele lui Robert Anghel va fi asociat, invariabil, cu realizările din zona de plăți mobile. ING Pay se numără printre primele soluții de plăți mobile lansate în cadrul ING Group, în strânsă colaborare cu grupul. Astăzi, sunt efectuate aproape 1000 tranzacții prin ING Pay în fiecare oră, cumulând peste 4% din totalul tranzacțiilor cu cardul de debit.”, potrivit comunicatului.
„Mulțumită lui Robert și a echipei sale, ne bucurăm acum de plățile mobile și pe dispozitivele iOS; lansarea Apple Pay a fost intens așteptată de clienții ING și completează opțiunile pe care le oferim pentru plățile mobile, alături de serviciul ING Pay pentru utilizatorii de Android.”, precizeaza ING.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: