[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Premiere Gala NOCASH: Twispay devine primul procesator de plati, cel putin la nivel local, care isi lanseaza propriul magazin online

11 mai 2018

Lansarea s-a petrecut chiar în cadrul Galei NoCash, „moment după care am și înregistrat primele comenzi pe care suntem onorați să le onorăm”, scrie Cristi Gheorghe, director de marketing Twispay, pe blogul companiei.

„O discuție productivă la cafea în care toți am fost de acord că este o idee bună, și iată-ne câteva săptămâni mai târziu lansându-ne propriul magazin virtual, realizând astfel o premieră în domeniul procesării de plăți online și devenind primul serviciu de plată ce realizează un obiectiv de altfel simplu și la îndemână. Deși nu este un obiectiv în sine, iar portofoliul de produse va rămâne unul restrâns, în el se vor regăsi mereu articole care să demonstreze creativitatea și spiritul nostru explorator.”

Cei interesati vor putea cumpara articole care denotă credința Twispay în inovație, precum tricoul FinTech Revolution, sau altele „ce demonstrează susținerea ce o arătăm trendului de descentralizare”, cum este tricoul cu mesajul „CryptoPro”. Tricourile pot fi achizitionate la pretul de 55 lei direct din https://shop.twispay.com/.

De ce crede reprezentantul Twispay ca deschiderea propriului magazine este o idee bună?
„Experimentăm astfel cum este să administrezi un shop online, care sunt pașii necesari pentru a-l construi, a-l customiza, a-ți administra produsele, și – cel mai important – a începe să vinzi online. Creem astfel o experiență reală, în care noi purtăm pălăria comerciantului, ne lovim de aceleași necesități și probleme și ne confruntăm cu aceleași emoții, prin prisma cărora reușim să înțelegem și să îmbunătățim atât serviciul oferit, cât și direcția de dezvoltare a afacerilor partenerilor noștri și obținem astfel informații prețioase pe care suntem mai mult decât bucuroși să le împărtășim cu voi.”, spune Cristi.

„Oferim potențialilor noștri clienți o platformă reală în care pot testa produsul nostru într-un mediu live, atât din punctul de vedere al comerciantului, cât și prin prisma cumpărătorului – un element extrem de important pentru oricine dorește să își optimizeze businessul. Totodată, aceștia pot explora acțiunile pe care noi le întreprindem în mod continuu pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.”, mai adauga reprezentantul Twispay.

„Drink your own champagne” – este un termen utilizat mai ales în industria software de cei care își folosesc propriul produs, iar Twispay nu numai că s-a folosit de serviciul lor de plată, ci a trecut prin toți pașii pe care un comerciant trebuie să îi parcurgă pentru înrolarea în platformă, a bifat toate cerințele de conformitate pe care magazinul online trebuia să le îndeplinească, și a integrat soluția de plată precum majoritatea comercianților, folosind unul dintre modulele de plată dezvoltate de Twispay.

Magazinul a fost realizat pe platforma WooCommerce „căreia i-am creat o temă personalizată pentru checkout și care folosește pluginul pentru plăți online Twispay, extensie ce se regăsește gratuit și în marketplace-ul WordPress”, mai precizeaza Cristi.

S-a optat pentru WooCommerce intrucat este cea mai populară platformă pentru magazine online, ceea ce se reflectă și în numărul de cereri de integrare pe care Twispay le primeste de la comercianți. Totodată cerințele pentru hosting și dezvoltare sunt minimale.

„WordPress poate rula aproape pe orice server de hosting, iar dezvoltarea custom – de care noi nu ne-am ferit – poate fi evitată prin integrarea unor pluginuri din multitudinea de extensii disponibile în marketplace. Este o platformă în care credem și dorim să contribuim la dezvoltare ei și a ecosistemului. Cum spuneam mai sus, am început prin a ne integra propriul plugin de plată online, și am continuat prin dezvoltarea unei teme personalizate de checkout. Și nu ne vom opri aici.”, a conchis oficialul Twispay.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?