Platforma ecommerce MerchantPro – ultima luna din an a adus vanzari cu 99% mai mari fata de perioada similara din 2019

14 ianuarie 2021

Decembrie a înregistrat un nou record de creștere în numărul și valoarea comenzilor plasate pe cele peste 1500 magazine administrate prin platforma eCommerce MerchantPro, cu 83% și respectiv cu 99% față de decembrie 2019.

Contextul s-a menținut imprevizibil și a orientat tot mai mult clienții spre online pentru achiziția de cadouri, dar și alimente. Valoarea medie a comenzii la nivelul magazinelor care funcționează pe platforma tip SaaS MerchantPRO s-a menținut constantă la nivelul anului 2020, fiind de 225 lei. Cea mai mare comandă înregistrată în decembrie a fost în valoare de peste 40.000 euro.

Potrivit datelor MerchantPro, ultimul trimestru al anului 2020 a înregistrat noi creșteri în volumul și valoarea vânzărilor online, motoarele de creștere fiind Black Friday – cu o creștere medie de 43% față de perioada similară din 2019 – și sărbătorile de iarnă, cu creștere de 83% la numărul tranzacțiilor. Astfel, pentru cele peste 1.500 magazine active care folosesc soluția eCommerce MerchantPro, ultima lună din an a adus vânzări cu 99% mai mari față de perioada similară din 2019.

„Românii au continuat să manifeste precauție în ceea ce privește cumpărăturile în offline, în special în perioada Sărbătorilor, când și-au dorit să petreacă timp cu familia, deci au decis să reducă expunerea și să evite aglomerația. Evident, contextul economic a generat și perioade de promoții și reduceri mai lungi, online-ul devenind tot mai atractiv, mai ales pe fondul atenției sporite față de cheltuieli,” declară Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.

Ziua Z in eCommerce: luni

Cea mai mare comandă plasată în decembrie din punct de vedere valoric a fost de peste 40.000 EUR, reprezentând investiții în echipamente specializate. Din perspectiva numărului de produse, comanda cea mai diversificată a avut 301 produse alimentare.

Ziua cu cele mai multe comenzi din decembrie a fost luni, 14 decembrie 2020, când s-au plasat 13.082 comenzi, față de 2019 când aceasta a fost 9 decembrie, cu 7186 comenzi, tot o zi de luni.

Zilele de luni sunt cele mai aglomerate. Peste weekend clienții au timp să gândească achizițiile, să compare prețuri și să se informeze despre produse, iar luni plasează comanda. A fost interesant de remarcat că românii au plasat comenzile de Crăciun mai târziu în 2020 față de 2019, probabil fiind mai atenți la campaniile de reduceri și la promoții, dar și datorită creșterii flexibilității în livrare, petrecând mai mult timp acasă,” adaugă Arthur Rădulescu.

Potrivit datelor MerchantPro, cele mai active orașe din punct de vedere al dinamicii online-ului, în afară de București, sunt Constanța, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

2021: Anul consolidării prezenței în online

Pentru 2021, MerchantPro estimează că ritmul creșterilor din online va fi în continuare ascendent, însă mai temperat. Adopția online-ului va continua mai ales în rândul retailerilor locali, care vor integra masiv online-ul în strategia de vânzări.

Cu siguranță comportamentul clienților s-a schimbat, iar trendul ascendent se va menține, însă creșterile de la nivelul acestui an nu vor fi la fel de spectaculoase. Vom vedea în continuare evoluții pozitive semnificative în rândul afacerilor care vor trece în online, precum și optimizarea celor care deja activează pe acest segment. Pentru retail, 2021 va fi un an al consolidării prezenței în online,” a conchis Arthur Rădulescu.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Gabriela Nistor – director general adjunct BT

Tendinţele pe care le-am remarcat înainte de începerea pandemiei s-au accelerat pe perioada stării de urgenţă. Am văzut acest lucru ca o oportunitate, un tipping point pentru bancă. Post-pandemie nu avem cum sa ne întoarcem la comportamentul financiar pe care îl aveam până în februarie a.c. Relaţia românilor cu online-ul s-a schimbat. In plus, cardul fizic se va dematerializa. Vom asista la o scădere a cererii pentru cardurile fizice, respectiv la o creştere a preferinţei pentru componenta digitală a acestora.”

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?