Compania ContentSpeed pleca la drum in urma cu 15 ani, primul site realizat fiind rca-ieftin.ro. Acum are in portofoliu 600 de magazine online create iar peste 300 dintre acestea au inchiriat platforma pentru a putea vinde online, economisind astfel costurile unei investitii de cateva mii de euro – cel putin – aferente construirii unui site de le zero.
„Platforma ContentSpeed este una singură pentru toţi clienţii, dar există mai multe opţiuni de colaborare, de proprietate asupra platformei. Poţi avea propria licenţă şi există varianta în care închiriezi apartamentul, respectiv magazinul online, te muţi cu strictul necesar, îţi desfăşori activitatea, validezi ideea de business”, a spus Doina Vâlceanu, business development manager la ContentSpeed, în cadrul emisiunii ZF Live.
Serviciul a fost oferit începând cu 2015 iar in acest an va aduce 28% din veniturile companiei, ”dar avem mult de crescut”. Pentru anul viitor compania tinteste o cifra de afaceri de 1 mil. de euro, in crestere cu 20% fata de cea inregistrata in 2017.
”Domeniul este al antreprenorului, noi oferim gazduirea in cloud, oferim platforma in sine, temele de design care pot fi personalizate, si oferim suport tehnic – ceea ce ne diferentiaza fata de alte platforme, pentru ca marea majoritate dintre ei – probabil 70%, fac primii pasi in ecommerce.”, a declarat la ZF Live Doina Valceanu, Business Development Manager la ContentSpeed.
”Pravalierii”, cum ii place doamnei Valceanu sa-i denumeasca pe antreprenorii din online ai platformei, sunt din toate nisele posibile. ”Nu sunt neaparat nume sonore pentru ca sunt start-up-uri, din punct de vedere al online-ului. Avem multe companii cu o cifra de afaceri anuala de 4-5 mil. de euro dar care abia acum fac primii pasi in mediul online.”
Acestia prefera sa inchirieze un magazin online pentru ca ”platforma este doldora de functionalitati”.
”Platforma deja o chestiune modulara unde serviciile se acceseaza pe baza de abonament de la zero la 180 de lei si iti construiesti magazinul adaugand ce functionalitati mai ai nevoie: un curier, un procesator de plati, o integrare cu eMag, etc. Totul este SaaS, Soft as a Service, un trend international care a inceput sa prinda si in Romania in ultimii doi ani – cel putin noi avem aceasta optiune din mai 2015.”
In prezent, conform statisticilor UE, sub 8% dintre IMM-urile din Romania foloseste mediul online pentru a genera vanzari, ceea ce este extrem de putin. Reprezentantul ContentSpeed crede ca piata s-ar fi dezvoltat mai repede daca cei care fac site-uri si-ar fi depasit conditia de programatori si ar fi incercat sa si inteleaga afacerea antreprenorului., pentru a-l putea ajuta.
”Ce ma deranjeaza in piata noastra de ecommerce este ca majoritatea celor care fac site-uri este foarte tehnica. Caz in care antreprenorul crede ca este foarte complicat si trebuie sa-si angajeze un departament intreg astfel ca, pe o asemenea perceptie, mai amana cu 5 ani lansarea site-ului, ceea ce inseamna ca si dezvoltarea industriei de comert electronic se amana si ea. Inainte de a-i face un site ”pravalierului”, trebuie sa stai de vorba cu el pentru a-i intelege afacerea. Astfel poti afla, de exemplu, daca platforma trebuie sa fie de tip B2B sau B2C.”
Compania are in prezent 40 de oameni, la o cifra de afaceri de 700.000 euro in 2016. Cresterea va fi de 12% in acest an si undeva la 20% in 2018.
ContentSpeed a mai inregistrat o cifra de afaceri de 1 mil. de euro. Pare cel putin ciudat ca in industria comertului electronic din Romania, care creste constant cu doua cifre in fiecare an, compania care ofera servicii antreprenorilor din mediul online sa inregistreze totusi scaderi substantiale de venituri. Valceanu explica acesta evolutie prin restructurarea modelului de business, ceea ce permite acum o crestere organica.
”In anul când am facut pentru prima data o cifra de afaceri de un milion de euro am fost ajutati de fondurile europene astfel ca antreprenorul roman a fost „asistat” si si-a permis niste implementari mai complexe decat ar fi putut-o face din propriile fonduri.”
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: