[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Pentru introducerea caselor de marcat cu jurnal electronic – conectate direct la ANAF – mai trebuie asteptat doi ani

5 ianuarie 2015

In sedinta de guvern din 23 decembrie 2014, a fost adoptata Ordonanta de urgenta nr. 91/2014 pentru modificarea ai completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Data de intrare in vigoare este 31 decembrie 2014.

Actul normativ amintit stabileste o serie de reglementari legate, in principal, de introducerea obligativitatii utilizarii de aparate de marcat cu jurnal electronic de catre operatorii economici si eliminarea aparatelor de marcat cu rola jurnal. „Aceasta schimbare va fi implementata treptat, pana in august 2016, si urmareste diminuarea drastica a evaziunii fiscale”, dupa cum se precizeaza pe site-ul guvernului.


Potrivit purtatorului de cuvant al guvernului, domnul Corneliu Calota, ordonanta „este legata de autorizarea caselor de marcat cu jurnal electronic pe grupe de contribuabili ai introducerea in sarcina utilizatorilor a obligatiei de a asigura conectarea la distanta a aparatelor de marcat electronice fiscale in vederea transmiterii de date fiscale catre ANAF”.
La finalul sedintei de guvern Calota a fost intrebat ce termene sunt prevazute pentru implementare, de cand sunt obligatorii si daca exista o perioada de tranzitie. „Cred ca trebuie asteptat”, a raspuns acesta.

Vorba mare si foarte adevarata a zis purtatorul de cuvant intrucat, ordonanta adoptata prevede (la art. 3.1) ca „pentru realizarea operatiunii de supraveghere si monitorizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, Agentia Nationala de Administrare Fiscala emite, pana la data de 1 februarie 2017, norme metodologice privind procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la un sistem informatic national de supraveghere si monitorizare a datelor fiscale”.

Așadar, in vederea realizarii supravegherii si monitorizarii aparatelor de marcat electronice fiscale, obligativitatea conectarii la distanta a aparatelor, in vederea transmiterii de date fiscale catre ANAF, intra in sarcina comerciantilor. Cum acestia nu vor avea la dispozitie normele metodologice decat in 2017 (pentru ca practica a aratat ca aceste termene sunt duse la limita sau chiar depasite), este evident ca timp de doi ani nu se va face nimic.

De asemenea, Guvernul a renuntat la infiintarea unei baze de date a administratiei fiscale cu operatiunile bancare ale contribuabililor si a amanat decizia privind introducerea loteriei fiscale pentru detinatorii de bonuri fiscale. In schimb, in Ordonanta de urgenta nr. 91/2014 este stipulata infiintarea in forma electronica – la nivelul ANAF – a unui Registru national de evidenta a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate in judete si in sectoarele municipiului Bucuresti.

Textul complet al Ordonantei de Urgenta 91/2014 poate fi gasit aici

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?