[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

PayU România integreaza Klarna: 1 din 4 români (cu vârsta între 20 și 60 de ani, utilizatori de internet) optează pentru plăți Buy Now Pay Later – studiu

28 aprilie 2026

Plățile Buy Now, Pay Later (BNPL) câștigă tot mai mult teren în e-commerce-ul din România, pe fondul unei cereri crescute pentru opțiuni de plată adaptate nevoilor consumatorilor. „Datele PayU, liderul plăților digitale din țară, arată că aproximativ 1 din 4 români spune că utilizează această opțiune de plată, iar adopția este în creștere, în special în rândul segmentelor tinere.” – potrivit comunicatului.

Comercianții integrează plățile BNPL ca parte esențială a strategiilor de creștere, în contextul în care disponibilitatea lor influențează direct rata de conversie și valoarea medie a coșului.  Potrivit celui mai recent studiu PayU România, realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, plățile flexibile sunt utilizate în special pentru achiziții frecvente, de valoare mică și medie.

26% dintre consumatorii online declară că utilizează serviciile BNPL pentru achiziții cu valori cuprinse între 250 și 999 de lei, iar 24% pentru tranzacții sub 250 de lei[1]. Acest comportament indică integrarea treptată a BNPL în obiceiurile de consum curente, ca metodă convenabilă pentru gestionarea bugetului personal.

În același timp, interesul este în creștere și pentru coșuri mai mari, ceea ce evidențiază potențialul de extindere al acestor soluții pe măsură ce nivelul de încredere evoluează. În prezent, 9% dintre respondenți au declarat că optează pentru BNPL la tranzacții de peste 3.000 RON. Mai mult, studiul arată și că tinerii cu vârste între 20 și 29 de ani sunt cei mai activi utilizatori de BNPL (20% utilizare regulată și 20% ocazională).

În acest context, PayU anunță extinderea portofoliului său prin integrarea soluției Klarna pentru România și Ungaria, unul dintre cele mai importante fintech-uri globale, pentru a aduce consumatorilor locali opțiuni moderne de plată, aliniate tendințelor europene. „În România, plățile în rate, carduri în rate, BNPL sau rate online/creditare online, sunt printre cele mai dinamice metode de plată, iar ponderea acestora în comerțul online a ajuns la 24% din totalul tranzacțiilor, în verticalele în care  acestea se pretează.” – spune compania.

„Plățile BNPL și soluțiile de plată în rate nu mai sunt doar o alternativă la plata integrală, ci devin un motor real de creștere pentru retail, în general. Consumatorii își doresc flexibilitate, iar comercianții care integrează aceste opțiuni reușesc să crească frecvența cumpărăturilor cu 46%, cât și valoarea coșului de cumpărături cu 40%. Extinderea parteneriatului cu Klarna ne permite să aducem în România și Ungaria unele dintre cele mai avansate soluții de plată la nivel global și să susținem dezvoltarea comerțului digital local”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU România și Ungaria.

Prin integrarea Klarna în ecosistemul PayU, consumatorii din România beneficiază de opțiuni precum „Plătește în 30 de zile” sau plata în trei rate fără dobândă. Soluția este disponibilă atât pentru magazinele online locale, cât și pentru cele cross-border. Klarna este integrată direct în pagina de checkout PayU, inclusiv prin pluginuri pentru platforme populare de e-commerce precum Gomag, MerchantPro, WooCommerce, OpenCart și Shopify. Astfel, noua metodă de plată poate fi activată rapid, printr-o singură integrare API.

Pentru consumatori, beneficiile sunt legate în principal de flexibilitatea financiară și de o experiență de cumpărare simplificată. Aceștia pot achiziționa produse imediat și pot amâna plata sau o pot împărți în mai multe tranșe, fără costuri suplimentare dacă respectă termenele de plată. În același timp, procesul de checkout devine mai rapid și mai intuitiv, iar accesul la istoricul tranzacțiilor și la opțiuni digitale moderne contribuie la o experiență mai transparentă și sigură.

Pentru comercianți, avantajele sunt atât din perspectiva vânzărilor, cât și a operațiunilor. Aceștia beneficiază de încasarea imediată a sumelor, în timp ce riscul de credit și colectarea plăților sunt gestionate de furnizorul BNPL. În plus, oferirea unor metode de plată flexibile contribuie la fidelizarea clienților, creșterea frecvenței achizițiilor și diferențierea într-un mediu competitiv.

Piața BNPL din Europa este estimată la aproximativ 191 miliarde de euro în 2025, cu o rată de creștere anuală de peste 20% în perioada 2021–2024 și o evoluție estimată de circa 9% anual până în 2030, când ar putea ajunge la aproape 294 miliarde de euro[2].


[1] Studiu PayU România, eșantion național urban (N=1005), CAWI, 8–10 min, respondenți 20–60 ani, utilizatori de internet.

[2] Europe Buy Now Pay Later Business and Investment Opportunities Databook – 90+ KPIs on BNPL Market Size, End-Use Sectors, Market Share, Product Analysis, Business Model, Demographics – Q1 2026 Update

Noutăți
Stay updated to the impact of emerging technologies in fintech & banking.
Banking 4.0 newsletter - subscribe
Cifra/Declaratia zilei

Dariusz Mazurkiewicz – CEO at BLIK Polish Payment Standard

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?