Consumatorii din Romania sunt primii din Europa continentala care beneficiaza de tehnologia de plata multisenzoriala de la Visa, prin care sunt notificati vizual, auditiv si tactil atunci cand realizeaza o plata cu Visa.
„Noua tehnologie este disponibila in prezent in aplicatia Pago, prin care pot fi efectuate plati de facturi sau alte servicii, atat pe Android, cat si pe iOS.”, potrivit comunicatului de presa.
Tehnologia multisenzoriala dezvoltata de Visa cuprinde o serie de elemente, precum sunet, animatie si vibratie, adaptate pentru mediul online, dispozitive mobile (smartphone, tableta sau ceas) si puncte de vanzare din magazinele traditionale, care ii vor ajuta pe detinatorii de carduri Visa sa recunoasca mai usor cand plata este efectuata, indiferent de dispozitivul folosit.
„Tehnologia Visa simuleaza experienta de plata cu cardul in mediul fizic pentru a creste increderea clientilor in platile digitale pe masura ce procesul de plata devine tot mai automatizat.”, precizeaza compania.
Potrivit cercetarilor Visa, peste 90% din consumatori si-ar imbunatati perceptia asupra comerciantilor care implementeaza elemente de sunet si animatie asociate platii, similar cu afisarea siglei Visa in magazinele fizice sau online care accepta plata cu cardul.
“Modul in care platim se schimba permanent, de la POS-ul din magazin unde inainte foloseam doar cardul fizic, la dispozitive electronice conectate la internet, prin care putem plati cu cardul virtual, insa posibilitatile de plata sunt nelimitate cand vorbim de Internet of Things. Am lansat aceasta tehnologie tocmai pentru a tine pasul cu aceste schimbari. Consumatorii pot vedea, auzi si simti atunci cand fac plati digitale, avand astfel siguranta ca tranzactia este derulata cu aceeasi rapiditate si acelasi grad de securitate cu care s-au obisnuit in cazul platilor cu cardul fizic Visa”, a declarat Catalin Cretu, director general Visa pentru Romania, Croatia, Malta si Slovenia.
“In procesul de dezvoltare a Pago, cautam in permanenta modalitati prin care sa facem aplicatia mai utila si mai sigura. Prin adaugarea tehnologiei senzoriale de la Visa, utilizatorii vor avea nu doar o experienta noua la finalizarea unei plati dar si o confirmare suplimentara ca platile se proceseaza intr-un mediu securizat”, a declarat Adrian Cighi, co-fondator Pago.
Visa si Timesafe, compania care a dezvoltat aplicatia Pago, au incheiat un parteneriat strategic pe trei ani cu scopul dezvoltarii functionalitatilor existente si lansarii unor functionalitati noi, precum plata taxelor si a impozitelor si transferul de bani de pe orice card pe orice card. Clientii Pago isi pot inrola cardurile Visa in aplicatie si pot plati facturi sau alte tipuri de servicii la peste 240 de furnizori cu o atingere a ecranului sau, in mod automat, prin setarea de plati recurente.
Utilizatorii Pago sunt rasplatiti cu puncte convertibile in lei cand isi folosesc cardul Visa in aplicatie. Punctele Pago pot fi folosite de către utilizatori pentru a achita, parțial sau total, valoarea serviciilor disponibile în aplicație.
„Visa s-a angajat sa sprijine fintech-urile locale care lucreaza la dezvoltarea de solutii inovatoare, iar parteneriatul cu Pago este inca o dovada a investitiilor constante in extinderea si imbunatatirea modalitatilor de a plati si de a fi platit.”, se mai arata in comunicat.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: