[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Orange Money a lansat un card de credit sub licenta Visa, cu o dobanda de 25%. In prima faza doar pentru clientii Orange. Emiterea unui card fizic este optionala.

27 ianuarie 2021

Dupa 24 luni de lucru la acest produs, Orange Money lanseaza un card de credit ce ofera o limita de credit, disponibila instant in aplicatia Orange Money, intre 1600 lei si 60.000 lei, in limita a trei salarii nete lunare. Produsul vine cu o perioada de gratie de pana la 46 de zile si o rata anuala a dobanzii de 25%.

Clientii eligibili sunt persoane cu varsta cuprinsa intre 22 si 75 ani, cu un venit de peste 2500 lei/luna si cu un istoric de creditare bun. „Dar incercam sa acomodam mai multe tipologii de client,” precizeaza oficialii Orange Money


In prima faza, produsul este ofertat doar utilizatorilor Orange, insa in faza a doua, „speram cat mai curand”, va fi adresat si catre ceilalti clienti.

Reprezentantii companiie nu au dorit sa spuna ce obiective si-au stabilit insa spun ca „momentul este potrivit pentru lansarea unui card de credit” si ca asteapta ca produsul „sa aiba o tractiune destul de mare”.

Un lucru este clar: „Nu avem planuri sa lucram cu Mastercard”, a spus Haris Hanif, CEO-ul Orange Money, iar finantarea creditelor se va realiza din surse proprii, asigurate de actionar.

Produsul vine cu o serie de beneficii exclusive în cazul plăților Orange: 3% bani înapoi, 12 rate fără dobândă sau puncte Thank You, dar și cashback instant la comercianti.

În cazul pachetului Extra Safe, se ofera 7% cashback instant pentru plățile la supermarket, în țară și străinătate, în limita a 50 lei/lună.

Pentru pachetul Extra Travel, cashback-ul oferit pentru plata cheltuielilor de călătorie în țară sau străinătate este tot de 7%, însa in limita a 100 lei/lună. Pachetul contine si asigurare gratuită de călătorie pentru deținătorul cardului și membrii familiei și 50% reducere la
comisionul de conversie valutară pentru plățile în străinătate.

Pachetele extraoptionale pot fi activate, dezactivate sau reactivate oricând pe perioada valabilității cardului de credit, care este de cinci ani.

Comisionul de administrare este de 20 de lei/lună în cazul pachetului Extra Save și 30 de lei/lună pentru pachetului Extra Travel și se percepe lunar, la aceeași dată la care a fost activat, doar pentru perioada valabilității acestuia. Fiecare pachet este valabil o lună și se prelungește automat, dacă nu se solicită dezactivarea acestuia. Beneficiile rămân active până la expirarea valabilității lunare a pachetului, indiferent când se solicită dezactivarea acestuia. Administrarea cardului de credit și a pachetelor cu beneficii extra se poate face direct din aplicația Orange Money.

În curând, solicitarea emiterii cardului va fi posibilă 100% digital, direct în aplicația Orange Money. La acest moment, emiterea cardului de credit Orange Money se poate face în orice magazin Orange, iar clientul primește răspuns pe loc cu privire la aprobarea limitei de credit.

După aprobare, cardul de credit virtual este afișat în câteva minute în aplicația Orange Money și poate fi utilizat imediat pentru plăți online sau pentru plăți mobile cu telefonul sau ceasul prin Apple Pay, Google Pay, Orange Pay, Fitbit Pay sau Garmin Pay.
Emiterea unui card fizic este opțională.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?