[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Guvernul va emite o ordonanta de urgenta prin care obliga bancile sa perceapa comisioane „rezonabile”

20 februarie 2017

Băncile vor fi obligate să perceapă comisioane „rezonabile” pentru operațiunile din conturile curente pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv pentru retragerea de numerar, și să elimine comisioanele de închidere și deschidere a unui cont. Totodată, clienții cu venituri sub salariul minim pe economie vor beneficia de gratuitate pentru serviciile și operațiunile de bază.

Procedura este reglementată de un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului, discutat (în ședința) saptamana trecuta. Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că documentul va fi aprobat in aceasta săptămâna, dar sub formă de proiect de lege, ceea ce impune și avizul Parlamentului înainte de aplicare.

Guvernul transpune astfel, cu o întârziere de câteva luni, Directiva UE 92/2014 privind conturile de plăți, care ar trebui să aducă o mai mare mobilitate a clienților băncilor și costuri mai reduse, potrivit unui proiect de OUG aflat în prima lectură în ședința de Guvern.

Băncile vor oferi gratuit serviciile de deschidere și închidere a conturilor curente și pot percepe comisioane “rezonabile” pentru serviciile de administrare, depunere de fonduri, retragere de numerar (la ghișeu și bancomate) precum și pentru operațiunile de debitare directă, plata cu cardul, inclusiv online și tansferul de bani, inclusiv la ghișeu, terminale bancare sau online, pe teritoriul UE.

Există o diferență între serviciul în sine, care înseamnă posibilitatea de a face anumite operațiuni, și operațiune, care înseamnă acțiunea în sine.

Băncile au eliminat, deja, în ultimii ani, comisioanele de închidere și deschidere a conturilor, păstrând, unele dintre ele, doar comisionul de administrare, astfel că beneficiul imediat al consumatorilor nu e evident.

În privința comisioanelor rezonabile cu care sunt taxate operațiunile, OUG arată că nivelul se stabilește de fiecare instituție de credit în funcție de veniturile naționale și de comisioanele medii percepute pentru serviciile furnizate privind conturile de plăți.

Ce înseamnă mai în detaliu acest lucru OUG nu spune, pentru că nu face referire la niciun plafon sau procent din media veniturilor naționale, astfel că rămâne la latitudinea băncilor.

Apare însă ceea ce pare o interdicție de majorare a comisioanelor peste media percepută în ultimul an pentru serviciile de bază.

În funcție de cum stabilesc băncile rezonabilitatea comisioanelor, clienții ar putea vedea un beneficiu la retragerile de bani din străinătate cu carduri emise în România, având în vedere că acestea sunt piperate în acest moment. Spre exemplu, BCR percepe 1%, minim 15 lei pentru tranzacțiile în afara țării, BT taxează cu 1% + 2,5 lei, iar BRD cere 1,5% + 10 lei, la care se adaugă costurile cu conversia valutară la un curs mai mare decât cel al BNR.

Principalii beneficiari ai OUG sunt consumatorii vulnerabili, a căror venituri lunare sunt sub salariul de bază minim brut pe țară, care nu vor plăti nici emiterea, închiderea și administrarea conturilor și vor avea gratuitate și la operațiunile de retragere numerar din țară.

De aceleași prevederi ar fi beneficiat toți consumatorii, dacă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – inițiator – păstra forma inițială a proiectului. Eliminarea de facto a principalelor comisioane i-a nemulțumit pe bancheri, astfel că ANPC, după consultări cu aceștia și cu BNR, a modificat proiectul.

Printre noutățile aduse de lege se numără și accesul consumatorilor la comparațiile comisioanelor prin intermediul unui site (sau mai multe) ce va fi înființat fie de către ANPC, fie de către o asociație de protecția consumatorilor. Această sarcină este oarecum redundantă, în condițiile în care există deja site-uri precum Conso.ro sau FinZoom.ro care oferă comparații de costuri între bănci pentru aproape toate tipurile de servicii.

Totodată, proiectul stipulează că debitorii vor putea muta cu contul de la o bancă la alta, în țară sau în interiorul UE, printr-o procedură rapidă, gratuit sau cu costuri rezonabile.

Băncile nu vor putea nici să refuze deschiderea unui cont curent pentru un cetățean UE, decât în cazul în care se încalcă legea pentru prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului. Chiar și în acest caz banca trebuie să precizeze clar motivul refuzului și să consilieze consumatorul privind procedura prin care poate depune o plângere împotriva instituției de credit.

Sursa: profit.ro

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?