Detronarea Dolarului, treaba foarte dificila…

articol de Daniel Daianu,

Membru al Consiliului de administraţie al BNR, economist, membru al Academiei Române, Presedinte al Consiliului Fiscal.

Economia SUA rămâne cea mai influentă în spațiul global, cu o pondere de cca. 20% din PIB-ul mondial; dolarul deține mai bine de 60% din mijlocirea tranzacțiilor cu bunuri și servicii în lume. Ai zice că este un dezechilibru flagrant, dar explicația rezidă, inter alia, în volumul tranzacțiilor financiare în raport cu cele comerciale și încrederea în dolar (mă refer la USD) ca monedă de rezervă. Fed-ul este banca centrală care emite moneda de rezervă a cărei supremație se vede când se caută zone de refugiu. Poziția centrală a dolarului are origine în preeminența economică și tehnologică a SUA, conturată încă înainte de al Doilea Război Mondial și care a fost ranforsată de aranjamentele de la Bretton Woods (exista dupa război și o mare “foame” de dolari).

Luciul dolarului a foat afectat de “suprasolicitarea” economiei americane (deficite bugetare mari ca urmare a operațiunilor militare extinse), de ruperea legăturii de aur și, mai ales, odată cu multipolarizarea economiei globale. La plângeri că Fed (banca centrală a SUA) nu ar ține cont de efectele externe ale politicii sale, oficialii americani au dat un răspuns faimos: dolarul este moneda noastră și problema voastră. Valéry Giscard d’Estaing, fost premier al Franței, a vorbit chiar de “exorbitantul privilegiu” al dolarului. Dar întâietatea monedei americane are (încă) la temelie date fundamentale.

A produs de aceea, într-un fel, stupoare afirmația lui Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, la recenta reuniune a bancherilor centrali de la Jackson Hole (Wyoming, USA), unde a susținut că ar fi bine ca poziția dominantă a dolarului să fie înlocuită de o monedă digitală; el a și făcut o analogie ce a mirat poate mai mult, cu Libra, moneda digitală gândită de Facebook și unele companii asociate. De ce cred că această propunere nu “poate decola” voi căuta să explic mai jos.

Există trăsături ale mediului internațional actual care stârnesc mare îngrijorare și ar veni în sprijinul ideii lui Carney: conflicte comerciale tot mai extinse, “devalorizări competitive” utilizate ca arme comerciale, politici monetare subjugate de nevoia de a menține “competitivitatea” ratelor de schimb, implicații majore pentru economiile emergente ale programelor QE, efecte de contagiune care lovesc stabilitatea financiară judecată dincolo de granițele naționale.

Mark Carney a fost până nu demult șeful Financial Stability Board/FSB (Comitetul pentru Stabilitate Financiară), entitate creată în 2009 de G20 având menirea de a examina problemele de stabilitate financiară pe plan mondial. Carney este încă vicepreședinte al Consiliului European pentru Riscuri Sistemice (ESRB), până la ieșirea efectivă a UK din UE. Este unul dintre cei mai experimentați bancheri centrali și a fost unul dintre numele vehiculate pentru șefia FMI. Dar nu acreditările profesionale sunt prim argument pentru propunerea sa, ci evoluții precum cele evocate mai sus. Intervine și un alt fapt izbitor: Washington-ul este principalul protagonist al erodării multilateralismului în regimul economic internațional, în ceea ce a mai rămas din sistemul Bretton Woods.

Este însă foarte dificilă realizarea ideii lui Carney; am în vedere câteva elemente de fond:

. Monedele într-o lume ordonată (nu de free banking), fie și sub formă digitală (sunt bănci centrale care au în vedere emiterea de monedă digitală), au nevoie de o bază instituțională, care nu poate fi decât a unui stat (este și motivul principal pentru care Libra nu are șanse să devină realitate chiar dacă se bizuie pe active formate din monede emise de băncile de rezervă și alte active financiare solide;

. Care ar fi entitatea care să emită moneda digitală menită să ia locul dolarului ca piesă dominantă într-o nouă constelație de monede de rezervă? FMI emite SDR (Special Drawing Rights), care sunt monede de cont, acestea implicând, la rândul lor, monede efective de suport.

. Să admitem că FMI ar primi mandat (cine i-ar da mandatul? Ar accepta SUA așa ceva?) să emită o monedă digitală, dar aceasta ar reclama, cred, două decizii cheie: a) un acord internațional în acest sens (greu de realizat) și b) transformarea FMI într-o cvasi-bancă centrală globală, care să aibă în spate sprijin necondiționat din partea statelor participante.

. Este de evocat aici ideea bancor-ului cu decenii în urmă. În timpul discuțiilor pentru construcția sistemului Bretton Woods, Keynes (negociatorul principal al britanicilor) a intuit că vor apărea asimetrii mari în balanțele comerciale. Și a venit cu ideea unei monede de cont, Bancor, care să ilustreze acumularea de dezechilibre și corectarea lor prin intermediul unui mecanism de cliring; țările cu surplus extern (exprimat în bancori), de la un anume prag, să fie obligate să se ajusteze prin aprecierea monedei proprii. Și invers să se întâmple cu statele cu deficite care depășesc anumite limite. Dar Bancor-ul nu ar fi fost o monedă propriu-zisă, care să circule ca mijloc de schimb. Iar propunerea a picat întrucât era greu de pus în aplicare; s-a adoptat un sistem de cursuri fixe ajustabile.

. China nu ar putea fi ignorată într-o asemenea schemă având în vedere ponderea sa în economia globală și “regionalizarea” schimburilor comerciale în Asia. Deci ar trebui să existe un acord care să includă toți marii actori din economia globală (G20 poate fi un precedent ca forum de dialog).

. Euro poate oferi o analogie ca monedă sintetică, dar el implică renunțarea la monede proprii și cere aranjamente instituționale inimaginabile la scara economiei globale. Euro însuși are probleme de incompletitudine ca design și este frământat de dezechilibre interne. Zona euro nici nu beneficiază de un activ financiar comun (un safe asset) care să îi asigure robustețe în momente de stres. Oare cine ar emite un “activ sigur” (obligațiuni) pe piețele internaționale denominat în moneda digitală propusă de Carney? O entitate internațională care să emită moneda digitală internațională, dar care ar fi aceasta?

Pot fi aduse și alte argumente care arată de ce ideea lui Carney nu “poate zbura”, cel puțin acum. Ideea în sine este ca o încercare de a scurtcircuita probleme de fond din economia globală: erodarea multilateralismului, răspândirea conflictelor comerciale, pierderea încrederii în capacitatea autorității publice de a gestiona economiile dezvoltate, slăbirea coeziunii sociale prin politici publice ce au accentuat inegalități sociale (a se vedea și recenta declarație a peste 180 de CEOs ai unor mari companii care pledează pentru strategii care să țină cont de toți “stake-holderii”, nu numai de acționari; vezi în The Economist din 24-30 august, “What companies are for”).

Există impedimente de ordin principial și operațional pentru ca ideea lui Carney să se realizeze. Unde are el dreptate este că regimul internațional al relațiilor economice între state funcționează din ce în ce mai rău, că se adâncește fragmentarea și proliferează evoluții haotice, tot mai greu controlabile.

Se impun eforturi mai mari pentru salvarea elementelor de multilateralism în relațiile internaționale, este nevoie de reînvierea spiritului de la Bretton Woods, este necesar ca, fără a fi subestimate considerentele geopolitice și de securitate, relația între SUA și China să fie gestionată pentru a se evita mari stricăciuni ce îi afectează pe toți în lume, Washington-ul are sens să fie mai atent cu efectele politicilor sale în economia internațională. UE poate juca un rol pozitiv în acest sens, dar trebuie să fie capabilă să își regleze problemele, care nu sunt mici, acasă.