[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

De maine scad costurile de acceptare a cardurilor – ce asteptari au bancile, schemele, procesatorii si comerciantii

8 decembrie 2015

Update: Procesatorii tranzactiilor de plati cu cardul pe internet, care sunt si integratori de comert electronic, au anuntat ca vor scadea la 1% fee-ul per tranzactie, in conditiile in care noul nivel maximal al comisioanelor de interchange a fost stabilit la 0,2% pe cardurile de debit. Anterior, fee-ul mediu per tranzactie era de 2,5%, la un comision de interchange fixat la 1,5%. Cu alte cuvinte, asistam la cresterea considerabila a marjei de profit a comerciantilor care au astfel un argument convingator in a promova si incuraja plata online cu cardul.

Pentru banci, scaderea veniturilor ca urmare a reducerii comisioanelor de interchange va fi compensata de cresterea volumelor tranzactionate – nu mai devreme insa de 2,5 ani.


Din 9 decembrie a.c., comisioanele de interchange scad la 0,2% pe cardurile de debit si 0,3% pe cardurile de credit. Pana acum, nivelul comisionului interbancar aplicabil pe piaţa naţionala a plaţilor cu carduri prezenta urmatoarele valori: 1,00 % (standard), 1,50 % (e-commerce) si 0,7% (petrol) pentru tranzactiile POS. Comisioanele interbancare sunt platile realizate intre bancile acceptatoare si bancile emitente cu privire la tranzactii care presupun utilizarea sistemului de carduri ȋn cadrul caruia banca emitenta si banca acceptatoare nu reprezinta aceeasi banca membra (tranzactii interbancare).

Potrivit unui studiu al Consiliului Concurentei, comisionul interchange de acceptare a cardurilor la comercianti in Romania este, in medie, de 1%, fiind cel mai ridicat din Europa. El se deduce de catre banca emitenta a cardului din suma pe care clientul trebuie sa o plateasca pentru cumparaturile facute, suma care se transfera la banca magazinului (banca acceptatoare).

De exemplu, daca detinatorul unui card BCR a platit la Carrefour, care are POS-uri BRD, cumparaturi in valoare de 100 de lei, BCR va transfera din contul de card al clientului catre contul Carrefour de la BRD o suma de doar 99 de lei, retinand comisionul de 1% din 100 de lei, adica 1 leu.

Asadar, de maine, o importanta componenta de venituri a bancilor din activitatea de carduri se va diminua substantial. Cum este vazuta de catre actorii importanti ai pietei aceasta schimbare?

Schemele de carduri
In istoria pietei cardurilor au existat mai multe momente de referinta. Unul dintre ele este trecerea la cardurile cu cip. Chiar daca Romania era o tara aparte din perspectiva acceptarii la plata a cardurilor, pentru ca posesorului i se solicita atat PIN cat si semnatura, se inregistra totusi frauda pe card. Trecerea la EMV a condus la o scadere semnificativa a acesteia.

„Tin minte ca ne uitam la statisticile de frauda pe carduri inainte de 2005, care erau mari, desi Romania cred ca era unica in piata pentru ca aveam si PIN si semnatura. Dupa 2005, s-a vazut din primul trimestru o prabusire a nivelului fraudei.”, a declarat Catalin Cretu, director regional pe Romania, Croatia si Slovenia la Visa Europe, in cadrul unei conferinte de specialitate organizate de ZF.

Comentand intrarea in vigoare a noilor reglmentari privind comisioanele de interchange, Cretu spune ca „urmeaza poate cel mai mare moment de referinta din istoria industriei noastre”.
Aceasta pentru ca. pe de-o parte va impacta major sursele de venit ale bancilor si pe de alta parte ofera si o oportunitate, acea de a relansa relatia dintre banci-comercianti-scheme, pe o noua baza.

„Relatia s-a invartit de multe ori in jurul costului. Trebuie sa o mutam pe valoare, pe care o putem construi impreuna. Din momentul acesta putem intr-adevar sa spunem ca avem mai mult ca oricand nevoie unii de altii”.
„Cientii nostri comuni ne cer o experienta de cumparare simpla, usoara, rapida, prietenoasa. Nici comerciantii nu pot sa ofere cumpararea completa fara o experienta usoara de plata si nici noi nu vom avea plata daca procesul de cumparare nu este o experienta frumoasa. Cred ca in momentul de fata suntem in fata unei mari oportunitati si depinde de noi daca ne vom concentra doar pe costuri si pe ce pierdem, si nu vom lucra impreuna la aceasta oportunitate care ni se deschide.”

Cretu este optimist si crede ca „in 2016 se vor imbulzi momentele de referinta”, platile cu telefonul mobil si platile contactless fiind doar cateva exemple. „Platile contactless au explodat efectiv, este incredibil ce vedem pe contactless. Cresteri de 50 de ori. Ok, baza este mica dar cand ai cresteri de 40-50% pe luna este cu adevarat extraordinar.”

Cosmin Vladimirescu, general manager MasterCard Romania: „Poate castigurile rapide s-au dus, dar cred ca acum trecem printr-o etapa in care construim un business mult mai sanatos. Mie imi place schimbarea si cred ca e buna pentru toata lumea. Mai ales ca genul de schimbare prin care trecem acum e una care are un impact socio-economic.”

„Profitabilitatea va creste in timp. Adica pe masura ce oamenii o sa tranzacționeze mai intens, atunci o sa incepi sa castigi. Poate nu o sa mai castigi din interchange si o sa castigi din cinci tranzactii cat castigai dintr-una. Dar scopul nostru e sa il facem pe client sa tranzacționeze nu de 5 ori, ci de 10 ori, si atunci o sa vina si un plus.”

Bancile
Institutiile emitente accepta ca va fi un impact major insa eventuala pierdere de venituri va fi compensata in doi-trei ani in urma cresterii volumelor tranzactionate pe card.

Gabriela Nistor, deputy CEO retail banking Banca Transilvania: „E clar ca partea aceasta de comisioane de interchange era un driver important in veniturile probabil oricarei banci emitente daca stia cum sa foloseasca produsul si sa-si indemne clientii sa faca tranzactii. Cred ca fiecare banca si-a facut calculele referitoare la impactul acestei schimbari.”

Reprezentantul BT crede ca intotdeauna cand esti pus in situatii de acest gen schimbi ceva in bine, pentru ca „asa s-au intamplat multe lucruri in industrie in ultimii ani.” Nistor spune ca exista mai multe posibilitati si scenarii de piata, unul dintre ele luand in calcul incurajarea platii cu cardul de catre comercianti, mai ales de magazinele online.

„De multe ori plata cu cardul pentru online era pusa in pagina dar nu foarte la vedere sau nu foarte incurajata. Si am vazut acum o schimbare de optica. Am incercat sa evaluam ce inseamna asta in viitor si eu cred ca vom vedea cresteri la comercianti in mod clar insa nu neaparat de anul viitor. Vom vedea salturi spectaculoase dar cred ca in doi-trei ani vom ajunge ca volumele mult mai mari care se genereaza sa acopere oarecum reducerea aceasta.”, apreciaza Nistor.

In afara de comertul electronic, reprezentantul BT spune ca „am mai identificat cateva nise de piata pe care sa mergem pentru anumiti clienti si cu anumite produse, unele chiar existente, dar mai tintit, facem un reshape si campanii, astfel incat sa putem compensa.”
„Ganditi-va ca daca volumele de plati de taxe vor creste se vor adauga la celelalte cresteri. Asa o vedem si cred ca ne putem descurca bine.”

Dana Demetrian, Vicepresedinte Executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv BCR: „Eu nu consider ca neaparat schimbarea de interchange va produce ceva pentru ca ar trebui ca aceasta schimbare sa fie in mintea noastra zi de zi. Eu asa am trait 20 de ani. Nu am asteptat sa se schimbe interchange-ul ca sa dezvoltam ceva sau sa inovam ceva; sa mergem spre transport, sa facem contactless, sau ecommerce. Schimbarea trebuie sa fie in viata noastra zi de zi iar interchange-ul poate fi un mic punct de cotitura dar nu este esential, nu este principal.”

Reprezentantul BCR este convinsa ca daca bancile, comerciantii, schemele de carduri nu vor investi in continuare „interchange-ul va fi un punct de cotitura dar nu va genera progres”.

Comerciantii
Ca efect al scaderii interchange-ului, seful eMag se asteapta insa ca de acum, cardul sa fie scos in fata de catre comercianti. Anticipand aceasta scadere, managerul a luat o serie de masuri, inclusiv o campanie de a incuraja plata prin card impreuna cu Visa Europe, iar rezultatele s-au vazut imediat: de la 15% in vara, plata cu cardul pe online a ajuns la aproape 20%.

„In momentul in care facem o campanie de genul acesta, foarte disruptiva, in care ii cumparam pe oameni efectiv, sa vina sa plateaca cu cardul Visa, volumele cresc. Chiar daca dupa campanie nu se intorc la acelasi nivel, practic, o campanie din asta creste putin ritmul de adoptie.” a declarat Iulian Stanciu, seful eMag.

Stanciu spune ca numarul clientilor „cumparati”, care raman si vor face plati prin card si dupa terminare campaniei este mai mult de jumatate. „De aceea eu sunt increzator ca in mai putin de trei ani vom ajunge la 50% plata cu cardul.”

Plecand de la aceasta reactie a pietei, managerul eMag este convins bancile pot castiga din cresterea volumelor ce au pierdut ca urmare a scaderii comisioanelor de interchange.

„Noi vom creste, comertul va creste si in acelasi timp si ponderea platilor cu cardul va creste. Parerea mea este ca in doi ani vor fi inapoi la aceleasi incasari pe care le aveau.”

Procesatorii
NETOPIA mobilPay a anuntat astazi ca este primul procesator care reduce comisionul la plata cu cardul pentru comercianti la sub 1% (0,99%). Masura intra in aplicare de pe 9 decembrie si va impulsiona cu 30% platile online in 2016, potrivit reprezentantilor companiei.

Potrivit reprezentantilor NETOPIA, noul plan de comisionare va intra in vigoare automat si definitiv  pentru toti comercianti, acestia semnand deja  actul aditional pentru activarea noului comision. Astfel, peste 6.000 de magazine online partenere NETOPIA mobilPay vor avea acces la tarife de procesare minime, care vor incuraja masiv adoptia si promovarea platii online cu cardul, in detrimentul  rambursului.

”Odata cu reducerea comisionului interbancar si cea a comisionului de procesare, plata online devine extrem de accesibila pentru comercianti. in consecinta, toate magazinele online, incepand cu marii jucatori, pana la eshop-urile medii si mici, vor opta pentru plata digitala, care va castiga teren important in fata cash-ului. Putem spune, fara niciun fel de dubiu, ca vom asista, anul viitor, la o crestere de cel putin 30% a volumului de tranzactii online cu cardul fata de 2015”, declara Antonio Eram, CEO si Fondator al NETOPIA mobilPay.

Daca pana acum comisioanele standard de procesare aplicate de companie se ridicau, in medie, la circa 2,5 % per tranzactie, odata cu scaderea la 0,99%, clientii au la dispozitie doua planuri tarifare, care permit inclusiv comisionare lunara, pe volum de tranzactii.

Astfel, comerciantii NETOPIA mobilPay pot opta pentru planul de comision procentual, unde platesc comisionul standard de 0,99%, la care se adauga taxa de tranzactie de 0,30 lei (care include si un SMS de notificare a clientului final pentru tranzactie reusita), sau pentru un abonament fix lunar. Acesta din urma  elimina taxa de tranzactie si percepe un comision pe volume de tranzactii,  intre 0,65% si 0,8%.

Mai mult, comerciantii care adopta plata cu Bitcoin, beneficiaza de un comision preferential, de 0,5%

PayU Romania este un alt procesator de carduri si integrator de comert electronic care se asteapta ca scaderea comisioanelor interbancare va incuraja plata cu cardul bancar online. In prezent, PayU Romania estimeaza ca aproximativ 80% dintre comenzile online se efectueaza cu plata la livrare.

Totodata, PayU Romania anunta partenerii cu care colaboreaza ca in perioada urmatoare comisioanele pe care le percepe pentru serviciile sale financiare vor scadea pana la 0,9-1,2%, in functie de volumele procesate si industria din care fac parte.

“La nivelul general al pietei se va observa o reconfigurare a metodelor de plata. Se va simti totodata o relaxare a costurilor pentru magazinele online, dar cel mai mare impact se va resimti in zona marilor facturieri care ne asteptam sa promoveze tot mai agresiv plata facturilor in mediul digital. Drept urmare, ca efect secundar, chiar si persoanele care nu plateau pana acum folosind acest canal, din diferite motive, se vor indrepta catre platile online in urmatorii ani”, spune Marius Costin, CEO PayU Romania.
Compania a inregistrat pe primele 9 luni ale anului volume tranzactionate de peste 170 milioane euro.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?