[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

„Prima Casa”, depozitele bancare si canalele alternative atrag noi clienti

1 august 2012

1 august, 2012 – Primele trei banci din sistem dupa total active au raportat rezultate contradictorii pentru prima jumatate a acestui an. In vreme ce BCR are o pierdere de aproape 550 mil. lei, BRD  reuseste in extremis un profit de 39 mil. lei (dupa ce a inregistrat in trimestrul II prima pierdere trimestriala din ultimii 10 ani) iar Banca Transilvania a raportat un profit cu 47% mai mare fata de sem.I 2011.

Rezultatul BT este cu atat mai spectaculos cu cat si cheltuielile operationale in primele sase luni din acest an au crescut cu aproape 17% fata de aceeasi perioada din 2011 (in principal datorita extinderii activitatii bancii si a cresterii cu 20% a cheltuielilor cu personalul), in conditiile in care BCR si BRD au redus nivelul acestor cheltuieli cu 6,9% si respectiv2 %.

Potrivit BCR, „comportamentul de cumparare al consumatorilor ramane unul foarte prudent, deoarece acestia sunt in continuare afectati de contextul economic dificil intr-un climat de incertitudine”. Cu toate acestea, BT a raportat cresterea cu 100.000 a portofoliului de clienti activi in primul semestru (de la 1.463.580 la 1.563.206).

Portofoliul de credite in primele 6 luni a inregistrat cresteri de 2,8% in cazul BCR (mai ales datorita creditarii retail influentata de cresterea pe segmentul ipotecar) si de 4% pentru BRD (in urma campaniei ”Expresso” si programului ”Prima Casa”).

In ciuda cresterilor inregistrate la numarul de noi credite acordate, venitul net bancar a urmat o tendinta contrara, in principal ca urmare a scaderii continue a marjei nete de dobanda dar si pe fondul cresterii depozitelor atrase. Scaderea veniturilor operationale in S1 2012 fata de S1 2011 a fost de 5% pentru BCR si de 6% pentru BRD. Pentru BT, la acest indicator se consemneaza o crestere de 12%.

Veniturile operationale au fost influentate si de cresterea volumului de credite neperformante care au condus la sporirea cheltuielilor pentru provizionare, crestere inregistrata de toate cele trei banci.  La 30 iunie a.c., ponderea creditelor neperformante (cu restante mai mari de 90 de zile) in total credite acordate variaza intre 10,5% in cazul BT si 24,6% in cazul BCR.

Bancile reusesc sa atrag noi clienti prin programul guvernamental Prima Casa, facilitatile oferite la constituirea de noi depozite dar si prin serviciile si produsele care promoveaza platile fara numerar. BCR bunaoara declara recent ca a atras un numar semnificativ de pensionari pe card iar serviciul 24 banking „atrage tot mai multi clienti”, ceea ce face ca banca sa „isi mentina pozitia de lider pe piata bancara online din Romania”, potrivit celui mai recent comunicat de presa. Numarul de tranzactii efectuate in trimestrul al doilea 2012 prin Click 24 si Alo 24 Banking BCR a crescut cu 5%, la peste 1,65 milioane, fata de primul trimestru, totalizand 7,37 miliarde RON (in crestere cu 16% fata de trimestrul I 2012).

Mai multe detalii gasiti in comunicatele de presa de mai jos:

comunicat BCR

comunicat BRD

comunicat BT

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?