[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Consiliului de administratie al BNR: „redresarea activitatii economice va decelera probabil puternic in semestrul I 2021”. M3 a ajuns la maxim istoric, peste 46% din PIB!

26 martie 2021

În data de 15 martie 2021, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a discutat și adoptat deciziile de politică monetară și perspectiva evoluțiilor macroeconomice pe termen mediu. 

În ceea ce privește perspectiva apropiată, s-a convenit că „redresarea activității economice va decelera probabil puternic în semestrul I 2021, după ritmul mult peste așteptări din trimestrul IV 2020, încetinind vizibil și în raport cu prognoza precedentă”, dar în condițiile unor dinamici anuale superioare celor anticipate anterior.

Pe acest fond, „la mijlocul anului curent este posibilă recuperarea într-o mare măsură a pierderii de PIB provocată de pandemie, dar și închiderea completă a gap-ului negativ al PIB,” au subliniat membrii Consiliului.

Evaluările se caracterizează totuși printr-un grad înalt de incertitudine, în contextul celui de-al treilea val al pandemiei ce s-a extins pe plan intern și al dificultăților de colectare a datelor statistice.

Referitor la viitorul poziției ciclice a economiei, membrii Consiliului au arătat că economia va crește probabil mai alert în 2021 decât s-a anticipat anterior, datorită redresării ei mult peste așteptări în trimestrul IV 2020, pentru ca în 2022 să revină la o dinamică mai temperată, în condițiile unor ritmuri trimestriale care se intensifică din a doua parte a anului curent – pe fondul progresului vaccinării și al relaxării măsurilor restrictive –, dar rămân inferioare celor din anii pre-pandemie.

S-a observat că evoluția face probabilă reinversarea poziției ciclice a economiei chiar din trimestrul III 2021, semnificativ mai devreme decât în proiecția precedentă, dar și o creștere ulterioară lentă a excedentului de cerere agregată.

În același timp, s-a remarcat că, deși va fi determinantă pentru creșterea economică pe orizontul prognozei, dinamica consumului privat va rămâne probabil vizibil inferioară celei prevalente în anii anteriori pandemiei.

Au fost semnalate și ritmurile deosebit de alerte și în accelerare ale expansiunii monetare din ultimele luni – corelate în principal cu execuția bugetară și dinamica utilizării fondurilor europene –, precum și saltul consemnat în 2020 de gradul de monetizare a economiei, exprimat de pondere a M3 în PIB, care a ajuns la 46,3 la sută – un maxim istoric.

Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută; totodată, a hotărât menținerea la 0,75 la sută a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și la 1,75 la sută a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard). În același timp, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Comunicatul integral aici

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?