[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Competitori Fintech la Gala NOCASH – Younify: serviciul prin care bancile pot oferi clientilor IMM solutii de tip „software as a service”

3 mai 2018

In contextul noii Directive a Serviciilor de Plata, care va schimba paradigma in ceea ce priveste modelul de business bancar, editia din acest an a Galei NOCASH vine in premiera cu o competitie in randul start-up-urilor LOCALE care dezvolta servicii si aplicatii in domeniul financiar-bancar. Industria de profil, in cautare de parteneriate cu jucatori non-bancari, va avea astfel ocazia sa intalneasca ce are mai bun Romania in materie de start-up-uri fintech, in acest moment.

Dupa doua luni de documentare, 16 dintre cele mai inovative si promitatoare fintech-uri autohtone au fost selectate (lista completa aici) pentru a-si prezenta oferta si modelul de business in fata unui juriu reprezentativ pentru industria serviciilor financiare si de plati. (Membrii juriului si criteriile de jurizare).

Unul dintre ele este Younify, start-up in domeniul fintech infiintat in 2014, ce dezvolta solutii inteligente pentru aplicatiile de internet banking, de tipul software as a service, cu focus pe user experience, integrare rapida si Securitate. Younify este serviciul prin care bancile pot oferi clientilor de tip IMM, dar nu numai, solutii cu valoare adaugata, prin care sa gestioneze mult mai inteligent, mai simplu si mai sigur plata facturilor primite de la furnizori.

„Produsul nostru rezolva si problemele cu care se confrunta IMM-urile in procesarea facturilor venite de la furnizori. Cele 1.6 milioane de IMM-uri din Europa nu isi pot permite luxul uneia dintre solutiile existente. IMM-urile gestioneaza zeci de facturi in fiecare zi, introduc datele in aplicatia contabila pe care o folosesc, apoi, cand e timpul sa le plateasca acceseaza aplicatia de internet banking si introduc din nou datele facturilor; cu riscul de a introduce date eronate si cu alocarea unui timp considerabil pentru aceste procese manual.

Younify este solutia unicat prin care se colecteaza automat facturile, se interpreteaza pentru a extrage informatiile relevante si sunt apoi transmise catre banci. Aceste informatii pot apoi sa fie preluate automat pentru plata facturilor fara introducerea altor date. Produsul este vandut bancilor care pot astfel propune clientilor lor solutii de plata cu valoarea adaugata. Tehnologia noastra este aprobata de catre autoritatile de reglementare (in acest caz BNR).”, a declarat Youssef Hautier, CEO Younify.

Produsul este oferit bancilor pe baza de licenta, a carei valoare se poate ridica la 25’000 – 50’000 EUR pe an. In plus, Younify percepe un comision de 3 EUR pe utilizator pe an. Banca poate decide daca si cum sa monetizeze aceste servicii in relatia cu clientii proprii.

„Produsul Younify este deja disponibil in Libra Internet Bank avand 800 de utilizatori. In prezent, implementam o solutie similara in Elvetia cu Swisscard, parte a grupului financiar Credit Suisse. Cautam investitori atat pentru accelerarea extinderii geografice cat si pentru adaugarea de noi functionalitati. Ne orientam catre investitii de cel putin 500’000 EUR.”, a mai precizat Hautier.

Banci, scheme internationale de plata, IFN-uri si institutii de plata, procesatori de card, giganti IT, fonduri de investitii, dezvoltatori de aplicatii si startup-uri fintech in acelasi loc, vor analiza posibilitatile de dezvoltare a modelelor de business. Asigura-te ca nu ratezi acest moment unic, fara precedent, si rezerva-ti din timp un loc in sala! Evenimentul va avea loc in data de 7 mai, la Teatrul National din Bucuresti.

Ajunsa la a XVII-a editie, Gala NOCASH este evenimentul cu cea mai lunga istorie din industria de plati electronice, fiind organizat in primavara fiecarui an începând cu 2002. Tocmai aceasta traditie il face poate si cel mai important eveniment anual de profil din tara noastra. In cadrul Galei se acorda premiile de excelenta pe baza activitatii din anul anterior. De aceea este si atat de asteptat, pentru ca ofera confirmarile oficiale, ale liderilor in domeniu, pe baza de date statistice.

Partenerii principali ai acestui eveniment sunt Raiffeisen Bank, pentru competitia fintech, si Asociatia de Plati Electronice din Romania – APERO, pentru festivitatea de decernare a premiilor de excelenta din industria cardurilor.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?