[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Comisia Europeana a propus infiintarea unui centru de combatere a criminalitatii informatice

29 martie 2012

29 martie, 2012 – Criminalitatea informatica este in crestere, iar infractorii informatici au creat in jurul activitatilor lor ilegale o piata profitabila, in care detaliile unei carti de credit pot fi vandute in cadrul grupurilor de criminalitate organizata pentru suma modica de 1 euro pe carte de credit, o carte de credit contrafacuta pentru aproximativ 140 de euro, iar detaliile de identificare a contului bancar pentru numai 60 de euro. Se estimeaza ca, in intreaga lume, peste un milion de persoane sunt in fiecare zi victime ale criminalitatii informatice. Costul criminalitatii informatice ar putea atinge o valoare totala de 388 de miliarde de dolari la nivel mondial.

Centrul de combatere a criminalitatii informatice va fi instituit in cadrul Oficiului European de Politie, Europol, la Haga (Tarile de Jos). Centrul va fi punctul focal european in combaterea criminalitatii informatice si va viza activitatile ilegale online desfasurate de grupuri organizate de infractori, in special pe cele care genereaza venituri ilegale importante, cum ar fi frauda online in care sunt implicate carti de credit si detaliile de identificare a contului bancar. Se preconizeaza ca centrul isi va incepe activitatea anul viitor, in luna ianuarie. Pentru ca centrul sa poata fi creat, propunerea de ieri a Comisiei trebuie acum adoptata de autoritatea bugetara a Europol.

Expertii Uniunii Europene vor desfasura activitati menite sa impiedice criminalitatea informatica ce afecteaza operatiunile bancare pe internet si sistemele de rezervare online, sporind astfel nivelul de incredere al consumatorilor online. Unul dintre obiectivele centrului european de combatere a criminalitatii informatice va fi protejarea profilurilor de pe retelele de socializare impotriva infiltrarilor de catre infractorii online, sprijinind astfel lupta impotriva furtului online de identitate. Centrul va viza, de asemenea, infractiunile informatice care cauzeaza prejudicii grave victimelor, cum ar fi exploatarea sexuala online a copiilor si atacurile informatice care afecteaza infrastructura si sistemele de informatii critice din Uniune.

„Milioane de europeni folosesc internetul pentru servicii bancare la domiciliu (home banking), pentru a face cumparaturi online, pentru a-si planifica vacantele sau pentru a pastra legatura cu familia si prietenii prin intermediul retelelor de socializare online. Insa, pe masura ce timpul pe care il petrecem online in viata de zi cu zi sporeste, si criminalitatea organizata este din ce in ce mai prezenta, iar aceste infractiuni ne afecteaza pe fiecare dintre noi ”, a declarat Cecilia Malmström (foto), comisarul european pentru afaceri interne. „Nu le putem permite infractorilor informatici sa ne perturbe viata digitala. Un centru european de combatere a criminalitatii informatice in cadrul Europol va deveni un nucleu de cooperare in vederea apararii unui internet liber, deschis si sigur.”

Pana in 2011, aproape trei sferturi (73 %) din gospodariile europene aveau acces la internet de acasa, iar in 2010, peste o treime din cetatenii UE (36 %) foloseau serviciile bancare la domiciliu. 80 % dintre tinerii europeni se conecteaza prin retelele de socializare online, iar valoarea schimburilor comerciale mondiale efectuate anual prin comert electronic atinge aproximativ 8 trilioane de dolari.

Ca urmare, criminalitatea informatica este in crestere, iar infractorii informatici au creat in jurul activitatilor lor ilegale o piata profitabila, in care detaliile unei carti de credit pot fi vandute in cadrul grupurilor de criminalitate organizata pentru suma modica de 1 euro pe carte de credit, o carte de credit contrafacuta pentru aproximativ 140 de euro, iar detaliile de identificare a contului bancar pentru numai 60 de euro. Infractiunile informatice vizeaza, de asemenea, retelele sociale: pana la 600 000 de conturi Facebook sunt blocate in fiecare zi, in urma unor diverse tentative de piraterie informatica, iar in 2009 au fost detectate peste 6 700 000 de calculatoare infectate de botnet-uri.

Centrul european va avertiza statele membre ale UE cu privire la amenintarile informatice majore si le va atrage atentia asupra deficientelor existente in sistemele acestora de aparare online. Centrul va identifica retelele organizate de criminalitate informatica, precum si pe cei mai importanti infractori din spatiul virtual. Acesta va oferi sprijin operational in cadrul unor investigatii concrete, fie furnizand asistenta legala informatica, fie sprijinind infiintarea unor echipe comune de investigatie in domeniul criminalitatii informatice.

Pentru a-si indeplini sarcinile si a oferi un sprijin mai eficient investigatorilor, procurorilor si judecatorilor care se ocupa cu criminalitatea informatica in statele membre, centrul va reuni informatii provenind din surse deschise, din sectorul privat, de la serviciile de politie si din mediul academic. Noul centru va servi, de asemenea, drept baza de informatii pentru serviciile nationale de politie din statele membre si va reuni expertiza si initiativele de formare europene in domeniul criminalitatii informatice. Centrul va putea oferi un raspuns la intrebarile din partea investigatorilor, procurorilor si judecatorilor care se ocupa cu criminalitatea informatica, cat si celor din partea sectorului privat cu privire la aspecte tehnice si de expertiza legala specifice.

Centrul va servi drept platforma pentru investigatorii europeni care se ocupa cu criminalitatea informatica, unde acestia se vor putea exprima cu o singura voce in cadrul discutiilor cu sectorul IT, cu alte societati din sectorul privat, cu comunitatea de cercetare, cu asociatiile de utilizatori si cu organizatiile societatii civile. In sfarsit, centrul va deveni partenerul natural in contactele cu alti parteneri internationali si in initiative mai ample la nivel international in domeniul criminalitatii informatice.

Context
Comisia si-a anuntat intentia de a institui un centru european de combatere a criminalitatii informatice in „Strategia de securitate interna a UE in actiune” (IP/10/1535 si MEMO/10/598), adoptata la 22 noiembrie 2010 de Comisie. Prioritatea strategica acordata combaterii criminalitatii informatice se reflecta, de asemenea, in obiectivele strategice si operationale in lupta impotriva criminalitatii informatice care au fost convenite intre statele membre, Consiliu, Comisie si Europol.

Sursa: Comisia Europeana

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?