Revolut este un fintech britanic, cu sediul principal în UK, şi care are peste 960.000 de utilizatori în România. În momentul de față, toate conturile utilizatorilor aplicaţiei intră sub incidența licenței pentru bani electronici pe care startup-ul o deţine în Marea Britanie.
Această licență este pașaportată în toate statele Uniunii Europene, însă în cazul puțin probabil al unui Brexit fără acord, pașaportarea sa nu va mai fi posibilă.
Prin urmare, inca de anul trecut, Revolut a început să transfere conturile utilizatorilor din afara Marii Britanii sub licența pentru bani electronici din Uniunea Europeană, respectiv cea pe care o deține în Lituania.
Licența aceasta nu acceptă ca document de verificare a identității permisul de conducere și de aceea utilizatorilor li s-a cerut să înregistreze în aplicație un alt document – carte de identitate, pașaport sau permis de rezidență.
Până în momentul de față, toți utilizatorii Revolut din România care se înregistraseră utilizând permisul de conducere au fost anunțați – prin email dr si direct in aplicatie – că trebuie să încarce în aplicație fotografii ale unuia dintre documentele amintite.
”În acest moment, nu există o dată limită pentru înregistrarea noilor documente, dar acest lucru va depinde de discuțiile dintre Marea Britanie și UE și termenii de colaborare care se vor stabili”, au explicat reprezentanţii Revolut pentru StartupCafe.ro.
Cu alte cuvinte, utilizatorii care s-au înregistrat cu alte acte în afara de paşaport sau carte de identitate ar trebui să îşi actualizeze datele în aplicaţie, cât mai curând, pentru a evita o posibilă suspendare a conturilor după Brexit.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: