BRD Groupe Société Générale, prin BRD Asset Management, a semnat un contract cu Patria Bank pentru achiziția a 99,9944% din Patria Asset Management, o companie activă pe piața românească a OPCVM. Tranzacția este supusă aprobării autorităților de reglementare competente.
Piața românească a OPCVM a încheiat anul 2025 cu active nete totale de aproximativ 39,2 miliarde RON, dintre care fondurile locale au reprezentat 36,6 miliarde RON. Piața servește în prezent peste 1,1 milioane de investitori.
In prezent, Patria Asset Management administrează cinci fonduri deschise de investiții:
. două fonduri (ETF-uri) listate la Bursa de Valori București:
. ETF BET Patria–Tradeville (TVBETETF), care replică indicele BET;
. ETF Energie Patria–Tradeville (PTENGETF), care replică indicele BET NG;
. trei fonduri deschise nelistate: Patria Obligațiuni, Patria Global și Patria Stock.
„ETF BET Patria–Tradeville este cel mai mare ETF de pe piața românească, atât ca active administrate, cât și ca bază de investitori de retail. La finalul lunii februarie 2026, fondul administra active de peste 1 miliard RON, reprezentând peste 85% din piața locală de ETF-uri și avea peste 41.000 de investitori de retail.” – potrivit comunicatului.
„Această achiziție reprezintă un moment important în dezvoltarea Grupului BRD. Prin integrarea unui jucător de referință pe segmentul ETF, consolidăm poziția BRD Asset Management ca lider de piață și ne extindem capacitatea de a oferi soluții de investiții pe termen lung, într-un mod sustenabil. Tranzacția este pe deplin aliniată cu strategia noastră de a crea valoare pentru clienți, investitori și pentru economia României în ansamblu”, a declarat Maria Rousseva, CEO, BRD Groupe Société Générale.
„Această tranzacție reprezintă un pas esențial pentru BRD Asset Management. Integrarea Patria Asset Management ne extinde expertiza, ne consolidează oferta de produse — în special în zona ETF — și ne întărește capacitatea de a-i servi atât pe investitorii de retail, cât și pe cei instituționali. Ea susține obiectivul nostru de a livra soluții de investiții diversificate și competitive, perfect aliniate la standardele și ambițiile Grupului BRD”, a declarat Mihai Purcărea, CEO, BRD Asset Management.
BRD Asset Management este cel mai mare administrator de fonduri deschise de investiții din România, cu active administrate în valoare de 9,9 miliarde RON la finalul lunii februarie 2026. Înființată în anul 2000, BRD Asset Management administrează în prezent douăsprezece fonduri deschise de investiții și deținea o cotă de piață de 25% la finalul lunii ianuarie 2026.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: