Restructurarea administratiei publice: 9 din 10 functionari publici nu se tem ca isi pot pierde locul de munca

Angajații de la stat nu se tem că ar putea să își piardă locul de muncă, deși cel puțin în ultima jumătate de an, în contextul alegerilor, s-a discutat constant în spațiul public despre restructurări în administrația publică. Concret, conform unui amplu studiu realizat de Centrul de Formare APSAP la care au răspuns aproape 5.000 de angajați la stat, doar 3,2% dintre ei spun că au temeri în „mare măsură”, iar 2,5% – în „foarte mare măsură”. În schimb, 28% nu au absolut nicio grijă, 30% declară că se tem doar „în mică măsură” și aproape 37% că se tem “într-o oarecare măsură”.

o analiza de Bogdan-Costin FÂRȘIROTU, președintele Centrului de Formare APSAP și fondatorul platformei cursuri-functionari.ro.

Centrul de Formare APSAP a realizat cel mai amplu studiu național din ultimii ani dedicat sectorului public, desfășurat  în perioada martie – iunie 2025, 4.743 de angajați din administrația publică au răspuns la întrebări esențiale despre cum lucrează, ce îi încurcă, ce îi motivează și, poate cel mai important, ce așteptări (mai) au de la sistemul în care activează. Toți participanții fac parte din programele de formare profesională gratuite organizate de APSAP, deci nu vorbim despre opinii din tribune, ci din teren.

Într-o Românie în care toată lumea ‘știe’ ce e în neregulă cu administrația publică, dar nimeni nu întreabă angajații din sistem ce trăiesc zi de zi, Centrul de Formare APSAP a făcut exact asta: i-a întrebat. Această inițiativă a fost mai mult decât o bifă birocratică: a fost un demers curajos de a asculta vocile celor care țin în spate instituțiile României, zi de zi, între două ‘reorganizări’ și trei valuri de demisii.

Restructurare? Sună a teorie. În practică, nimeni nu-și face griji.

Întrebați dacă au temeri privind o posibilă restructurare care să le afecteze postul și să rămână fără locul de muncă, 94,3% nu se tem sau se tem cel mult “într-o oarecare măsură” de acest scenariu.

În contextul post-alegeri, un mesaj s-a repetat pe toate canalele politice: Sistemul public trebuie reformat, eficientizat și curățat de balast’. Prea mulți angajați, prea puțină eficiență, prea multe salarii pentru prea puține rezultate. Teoretic, o veste care ar fi trebuit să bage măcar un fior în rândul celor din sistem, dar nu, în realitate, funcționarii publici NU se tem că își vor pierde locul de muncă.

Cei mai mulți (36,7%) o tratează cu o vagă îngrijorare, de formă, ‘într-o oarecare măsură’. Asta înseamnă că aproape 95% dintre angajații din sectorul public nu cred că eficientizarea anunțată de politicieni îi va atinge în vreun fel, și, sincer, dacă ne uităm la istoricul promisiunilor ratate de „reformă a statului”, probabil că au dreptate. Dar tocmai aici stă problema. Nu poți vorbi despre eficiență și responsabilitate publică într-un sistem în care se știe, și se simte, că nimeni nu pleacă, indiferent cât (sau cât de prost) muncește. Adevărul e că România nu va reuși nicio reformă reală până când sistemul de evaluare al performanțelor individuale bazat pe indicatori de rezultat  nu va pătrunde și în instituțiile statului.

Ineficiență? Da, dar să nu dăm afară pe nimeni

Întrebați dacă consideră că în instituția din care fac parte există persoane care nu își îndeplinesc responsabilitățile și ar trebui concediate, cei mai mulți angajați (aproape 40%) spun că există persoane care ar trebui mai bine evaluate și motivate.

Într-un final, am întrebat direct: există în instituția în care lucrați persoane care nu își îndeplinesc responsabilitățile și care ar trebui concediate? O întrebare grea, dar esențială, mai ales în contextul în care reforma statului ar trebui să plece de la responsabilitate individuală.

Răspunsurile arată o auto-imunizare colectivă față de realitate:

. Doar 10,1% au avut curajul (sau onestitatea) să spună că există mai multe persoane care ar trebui să plece.

. Alți 22,3% admit că sunt câteva cazuri izolate.

. Dar 38,1% au preferat o variantă „soft”: există probleme, dar persoanele în cauză ar trebui „mai bine evaluate și motivate”.

. Și, incredibil sau nu, 29,5% consideră că absolut toți angajații din instituția lor își fac treaba corespunzător.

Un vis administrativ, dacă n-ar fi un coșmar bugetar

De fapt, acest răspuns dezvăluie una dintre cele mai mari slăbiciuni ale sistemului public din România: incapacitatea de a recunoaște și sancționa sub-performanța. Cultura instituțională nu tolerează adevărul incomod și funcționează într-o logică de protecție reciprocă. Toți sunt buni, toți sunt „în regulă”, toți merită păstrați – chiar și atunci când realitatea strigă contrariul. Iar când eșecul nu are niciodată vinovați, nici reforma nu mai are cu cine să înceapă.

Performanță? Sigur că da, în autoevaluări

Unul dintre cele mai tulburătoare contraste scoase la iveală de acest studiu este diferența între percepția internă și realitatea externă. Pe scurt: funcționarii publici se evaluează ca fiind foarte buni la ce fac, ba chiar excepționali. 43,4% spun că rezultatele muncii lor sunt „foarte bune”, iar alți 49,1% le consideră „bune”. Doar un mic procent de 7% au curajul să spună că nu sunt pe deplin mulțumiți de rezultatele muncii lor.

Studiul realizat de Centrul de Formare APSAP nu lasă loc de interpretări naive: funcționarii publici din România se consideră competenți, apreciați și ușor nedreptățiți salarial. Sistemul îi validează, colegii îi aplaudă, iar statistica îi confirmă.

Și cu toate astea, administrația e percepută ca ineficientă, costisitoare și ruptă de nevoile reale ale cetățeanului. Cum e posibil ca un corp profesional atât de performant să producă rezultate atât de mediocre?

Răspunsul e simplu și dureros: trăim într-o bulă de autosuficiență, în care oamenii nu sunt evaluați pe ceea ce rezolvă pentru societate (contribuabili), ci pe cât de bine completează un tabel sau respectă un flux birocratic; în care „munca bine făcută” este echivalentă cu „munca făcută în termen”.

Iar până când nu vom rupe această logică, în care performanța se judecă intern, dar efectele se văd extern, România va rămâne țara unde nimeni nu greșește, dar nimic nu merge. Un caz concret este PNRR, unde Comisia Europeană tocmai a transmis un semnal clar: reformele „bifate” de România nu se regăsesc în practică. Altfel spus, minciuna administrativă internă nu mai convinge nici măcar pe hârtie.

Întrebarea nu mai este „ce trebuie să schimbăm în sistemul public?”, ci „cât ne mai permitem să nu schimbăm?”, pentru că, în ritmul actual, nu doar mediul privat este epuizat, ci și încrederea că această poveste mai poate fi susținută fără o reinventare profundă a statului.

Când vine vorba de venituri, peste 60% dintre angajații din administrația publică câștigă între 3.001 și 7.000 de lei net.