[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

(P) Securitate sporită pentru clienții Alpha Bank România: nou sistem antifraudă dezvoltat cu Montran

26 august 2024

Alpha Bank România, în parteneriat cu Montran, principalul furnizor de sisteme de plăți interbancare din țară, au lansat un sistem avansat de antifraudă. Această colaborare strategică a întărit semnificativ măsurile de securitate ale băncii, oferind clienților un grad suplimentar de protecție în tranzacțiile lor financiare.

Noul sistem de antifraudă reprezintă o soluție avansată, concepută pentru a detecta și preveni activitățile frauduloase în timp real. Bazat pe tehnologie de ultimă generație, sistemul integrează un set complex de reguli și algoritmi care monitorizează tranzacțiile financiare, identificând rapid orice comportament suspect.

Sistemul permite nu doar prevenirea fraudei, ci și reducerea semnificativă a impactului financiar asupra clienților, prin intervenții rapide și eficiente. Flexibilitatea soluției permite integrarea cu alte sisteme de plăți, inclusiv cu plățile instant, asigurând o protecție constantă și adaptabilă nevoilor pieței. În plus, soluția este configurabilă și scalabilă, fiind capabilă să se adapteze la diversele scenarii de risc întâlnite în sectorul bancar.

Montran a jucat un rol esențial în dezvoltarea acestui sistem de antifraudă. Am reușit astfel să implementăm într-un timp record un sistem performant, flexibil și inovator,” a declarat Marius Stancu, Director al Direcției Dezvoltare Aplicații la Alpha Bank.

Irina Cârcu, Director de vânzări la Montran, a subliniat importanța acestui proiect: „După succesul implementării sistemului de Plăți Instant în parteneriat cu Alpha Bank, în noiembrie 2023, am continuat cu lansarea acestui nou sistem de antifraudă, care consolidează siguranța tranzacțiilor pentru clienții Alpha Bank.”

Într-un context în care utilizarea plăților instant este în creștere pe piața românească, riscurile de fraudă asociate acestui canal au devenit tot mai frecvente. Integrarea rapidă a soluției de antifraudă oferită de Montran în sistemele Alpha Bank a fost crucială pentru protejarea clienților. Sistemul furnizat de Montran oferă capacități avansate de detectare și prevenire a fraudei, contribuind astfel la reducerea impactului financiar asupra clienților.

Sistemul nostru se integrează cu plățile instant si non-instant și functioneaza in timp real, poate functiona independent sau în paralel cu alte soluții de antifraudă existente în bănci,” a adăugat Irina Cârcu.

Această inițiativă reafirmă angajamentul Alpha Bank de a selecta parteneri de top pentru a oferi servicii bancare sigure și de încredere clienților săi, rămânând în avangarda inovației în domeniul bancar.

___________

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank România este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.

Alpha Bank România este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de 30 de ani, Alpha Bank România oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.

Alpha Bank România este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima banca ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, în 2019 a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a fost prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe.

Despre Montran

Cu o vechime de peste 20 de ani în România și de peste 40 ani la nivel mondial, Montran este lider de piață în dezvoltarea de sisteme de plăți atât pentru infrastructura băncilor naționale cât si pentru bănci comerciale. În România Montran a dezvoltat pentru BNR sistemele ReGIS si Safir iar pentru Transfond sistemele SENT, Plăți Instant și RoPay precum și multe sisteme de conectivitate pentru o parte dintre băncile comerciale. Peste 100 de bănci comerciale și peste 60 bănci naționale din 70 de țări folosesc sisteme de plăți implementate de Montran. Printre produsele dezvoltate de companie se numără: Global Payments Hub, Payments Gateways, inclusiv pentru Plăți Instant, sisteme de Antifrauda / Limit Management, Plăți SEPA sau de mare valoare, QR Code, Virtual Accounts, Cash Management si Sanctions Screening.

Contact Montran:

Irina Cârcu, Director de vânzări România / icarcu@montran.com +40 (742) 051 676

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?