Asigurarea pentru cumpărături acoperă achizițiile efectuate în magazine fizice din întreaga lume și achizițiile online, făcute pe website-uri înregistrate în România, Spațiul Economic European (SEE), Regatul Unit, Norvegia și Elveția.
Mastercard lansează un nou beneficiu dedicat posesorilor de carduri de credit Mastercard Standard, emise în România – asigurarea gratuită pentru cumpărăturile online și pentru cele efectuate în magazinele fizice. Asigurarea oferă protecție în situații în care bunurile achiziționate cu un card Mastercard eligibil devin inutilizabile din cauza furtului sau a deteriorării accidentale, fără a fi necesară o înrolare prealabilă.
„Prin lansarea asigurării gratuite, ne propunem să oferim posesorilor de carduri de credit, de această dată din segmentul standard, nu doar o experiență de plată sigură și excelentă, ci și un scut de protecție împotriva evenimentelor care le pot compromite achizițiile. Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în vederea îmbunătățirii experienței consumatorilor, oferindu-le soluții inovatoare pentru a face cumpărături în siguranță, oriunde și oricând”, a declarat Elena Dincă, Head of Sales for Financial Institutions, Merchants and Government Segments, Mastercard.
Cum funcționează asigurarea?
Asigurarea gratuită pentru cumpărături online și în magazine, dedicată posesorilor de carduri de credit Mastercard Standard, este activată automat, fără a fi necesară o înrolare prealabilă. Pentru ca bunurile să fie asigurate, acestea trebuie să fie achiziționate folosind un card Mastercard eligibil.
Evenimentele acoperite de asigurare includ avarierea bunurilor cumpărate (indiferent dacă au fost cumpărate online sau în magazine), furtul sau funcționarea necorespunzătoare din cauza deteriorării accidentale a bunurilor asigurate livrate. În cazul unui astfel de eveniment, asiguratorul va repara sau înlocui obiectul, ori va restitui suma cu care acesta a fost achiziționat.
Pentru a depune o cerere de despăgubire, posesorii de carduri de credit Mastercard Standard pot apela numărul de telefon 0800400560 și pot depune cererea în termen de 30 de zile de la data achiziției.
După ce asiguratorul primește toate documentele justificative, posesorul cardului va primi un răspuns în decurs de 5 zile lucrătoare, pentru a se bucura apoi de un produs reparat sau înlocuit, ori de contravaloarea acestuia, restituită pe cardul cu care s-a efectuat plata.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: