Anul trecut, compania a depășit pragul de 2 miliarde de euro procesați în total de la începutul activității de intermediere a plăților cu cardul, în 2009. Numărul de parteneri înrolați în platforma NETOPIA Payments s-a dublat de la începutul Stării de Urgență, ajungând în prezent la aproape 30.000.
NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România, raportează o creștere cu 60% a volumului total procesat în urma tranzacțiilor cu cardul din 2020, comparativ cu anul anterior.
Din datele NETOPIA Payments, în 2020, numărul tranzacțiilor online cu cardul au înregistrat o creștere de aprox. 20%, în condițiile în care valoarea medie a tranzacției a crescut la 215 lei, de la 165 lei în 2019.
În topul categoriilor de produse și servicii pentru care românii au făcut plăți digitale cu cardul se numără: facturile la utilități, urmate de serviciile financiare, segmentul de FMCG care a înregistrat o creștere semnificativă, domeniul IT&C, dar și segmentul de produse Pharma & Health, aflat pentru prima dată în acest clasament. La polul opus, s-au aflat industria turismului și cea de evenimente, fiind unele dintre cele mai afectate domenii de restricțiile impuse în contextul pandemiei.
Cea mai mare tranzacție procesată de NETOPIA Payments anul trecut a fost de 97000 lei. În ceea ce privește ediția de Black Friday 2020, compania a înregistrat o creștere de 60% a volumului tranzacționat, păstrându-se astfel același trend din restul anului.
Restricțiile impuse pentru stoparea pandemiei au dus la o migrare accentuată în mediul online a unui număr mare de comercianți și furnizori care până în luna martie a anului trecut își desfășurau activitatea preponderent în offline. Astfel, numărul de parteneri înrolați în platforma NETOPIA Payments s-a dublat de la începutul Stării de Urgență, ajungând în prezent la aproape 30.000.
„Majoritatea românilor a înțeles că este mult mai ușor să plătești online utilitățile și la fel de simplu este să comanzi și să plătești digital alimentele sau produsele de care ai nevoie. Pentru 2021, considerăm că industria HoReCa va intra puternic în online și deja avem sute de restaurante partenere, precum și segmentul Pharma & Health, domenii care până acum funcționau mai mult în offline, dar în contextul pandemiei au trebuit să își reorganizeze activitatea”, a declarat Antonio Eram, CEO și Fondator NETOPIA Payments.
___________________
In cursul anului 2020, Netiopia Payments a implementat o serie de solutii venite în sprijinul comercianților pentru ca aceștia să-și poată continua activitatea. Printre acestea se numără: opțiunea de link de plată, un serviciu de plată online cu cardul care nu necesita implementare tehnică, sau lansarea mobilPay Delivery – platformă integrată în aplicația mobilPay Wallet prin care utilizatorii pot comanda direct cu plata online de la restaurante, magazine și producători locali. Mai mult, la finalul anului trecut, NETOPIA Payments a devenit prima platformă de plăți digitale de pe piața autohtonă care acceptă plăți online prin Google Pay.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: