În 2020, platforma Merchant Pro a generat venituri de 625.000 euro, în creștere cu 25% față de 2019. Numărul de magazine online care folosesc platforma MerchantPro a crescut cu 40% anul trecut, portofoliul companiei ajungând în total la peste 1.500 de retaileri online activi.
La un an de la înregistrarea oficială a primului caz de Covid19 în România, comerțul online este într-o creștere continuă și susținută. Datele MerchantPro, platformă de soluții SaaS pentru eCommerce, pe care funcționează peste 1500 magazine online locale, indică o creștere cu 50% a numărului comenzilor si 60% ca valoare față de perioada pre-pandemie.
Pentru 2021, tendințele merg către maturizarea pieței, optimizarea și diversificarea serviciilor de plată și livrare, precum și către extinderea pe piața internațională pentru mulți retailerii locali care și-au consolidat poziția la nivel național.
„Adopția online-ului va continua mai ales în rândul retailerilor locali. În același timp, jucătorii internaționali văd România ca o piață tot mai atractivă, deci vom vedea nume noi. Odată cu reluarea muncii la birou și sezonul cald, unul dintre domeniile în care anticipăm o creștere semnificativă este retailul de fashion, unde în 2020 dinamica nu a fost la fel de accelerată ca pe alte verticale,” a precizat Arthur Rădulescu, CEO Merchant Pro.
Printre tendințele care se remarcă în 2021, la un an de la declanșarea crizei pandemice, se numără diversificarea metodelor de plată și de livrare. Astfel, continuând trendul pozitiv al plăților cu cardul, se preconizează implementarea unor metode inovatoare pe zona de plăți, cum ar fi soluții de open banking, dar și intrarea unor noi jucători internaționali pe piața locală a plăților online. De asemenea, comercianții vor încerca să-și câștige o poziție cât mai avantajoasă în piață și prin oferirea de soluții alternative pentru livrare.
„Este un an al consolidării prezenței pe piață, iar diferența o vor face experiența utilizatorului pe site, dar și oferirea de soluții adaptate pentru orice situație în ceea ce privește plata și livrarea. Vom vedea un număr tot mai mare de lockere și puncte fixe de livrare, precum și implementarea unor metode de livrare ultrarapide, în aceeași zi, pentru a face față presiunii puse de digitalizarea accelerată și concurența tot mai mare între retaileri,” a mai precizat Arthur Rădulescu.
Online-ul deschide granițele
Odată cu creșterea la nivel de piață și dinamica încurajatoare, retailerii au dovedit o mai mare receptivitate la schimbare, fiind deschiși să implementeze soluții care să asigure optimizarea proceselor și care să le ofere un avantaj în fața competiției. Mai mult, aceste noi facilități și funcționalități implementate pe fondul dinamicii din online au făcut ca unii retaileri români să devină jucători la nivel internațional.
„Se conturează o tendință de estompare a granițelor prin intermediul online-ului. Avem clienți ai Merchant Pro alături de care am demarat deja extinderea pe piețe externe, mai ales către estul Europei. Am dezvoltat o serie amplă de funcționalități axate pe localizare și sincronizare între magazinele dedicate fiecărei piețe în parte, astfel încât accesarea altor piețe să fie facilă din punct de vedere tehnic. Pasul către extindere presupune astfel doar securizarea unor parteneriate pe zona logistică, lucru care devine din ce in ce mai facil,” a încheiat Arthur Rădulescu.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: