Collinson, lider global pe segmentul beneficiilor și loializăriii pentru utilizatori, și fintech-ul global Revolut și-au unit forțele pentru a oferi clienților acces gratuit în lounge-urile aeroporturilor din întreaga lume atunci când zborurile au întârzieri.
„Utilizatorii cu abonamente Premium și Metal ale căror zboruri au întârziere de cel puțin o oră vor avea acces gratuit în 1.000+ lounge-uri din peste 500 de aeroporturi din mai mult de 100 de țări.”, potrivit comunicatului.
Cu SmartDelay, utilizatorii Premium și Metal pot acum să se relaxeze în confortul unui lounge din aeroport, în timp ce își așteaptă zborul întârziat, indiferent de tipul biletului de avion.
„Accesul în lounge include gustări și răcoritoare gratuite, Wi-Fi gratuit, ziare și reviste, precum și posibilitatea de a folosi facilități pentru business și conferințe, în funcție de disponibilitatea acestora. Departe de culoarele aglomerate din zonele de plecări ale aeroporturilor, călătorii se vor putea odihni, își vor putea încărca dispozitivele electronice și se vor putea relaxa.”, precizeaza compania.
Clienții cu abonamente Premium pot oferi acces gratuit unei alte persoane în lounge pentru a se bucura de aceleași beneficii, în timp ce utilizatorii Metal pot fi însoțiți gratuit de alte trei persoane.
„Zborurile întârziate sunt întotdeauna motive de stres și, în acest sens, ne-am asociat cu Revolut pentru a le oferi utilizatorilor un beneficiu care să le transforme timpul de așteptare într-unul plăcut. Cu aproape patru milioane de zboruri întârziate la nivel global în fiecare an, există posibilitatea ca uneori călătorii să fie în întârziere. Accesul la SmartDelay face ca utilizatorii să poată fi relaxați atunci când călătoresc, știind că în cazul în care se confruntă cu un zbor întârziat vor avea acces instantaneu la rețeaua globală de lounge-uri Collinson, totul fără a fi nevoiți să gestioneze procesul anevoios de recuperare a banilor în cazul asigurărilor de călătorie”, a declarat David Evans, Joint CEO – Collinson.
„Suntem conștienți de importanța pe care călătoriile o au pentru utilizatorii Revolut. Tocmai de aceea ne-am aliat cu Collinson: pentru a reduce stresul asociat momentelor în care zborurile au întârziere. Utilizatorii abonamentelor Premium și Metal pot acum să călătorească știind că doar cu câteva apăsări de buton în aplicația Revolut au posibilitatea de a-și aștepta zborul întârziat într-un mod confortabil, fără costuri suplimentare. În momentul de față utilizatorii Premium și Metal pot avea acces în lounge-uri la un cost redus, iar acest nou beneficiu adaugă un plus de acoperire și valoare în cazul în care apar momente imprevizibile pe parcursul călătoriei”, a declarat George Robson, Product Owner for Premium and Metal – Revolut.
Pentru a folosi acest beneficiu utilizatorii Premium și Metal trebuie să intre în aplicație și să introducă informațiile despre zbor. În cazul în care zborul înregistrat are o întârziere mai mare de 60 de minute, utilizatorii vor primi imediat, direct în aplicație, un tichet de acces gratuit în lounge-ul din aeroport.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: